Logo Realitatea.md

O persoană nouă, audiată în cazul „Braguța”, după reluarea cercetării judecătorești. Este vorba despre medicul legist (VIDEO)

27 Octombrie 2018, 13:42 // Societate

Medicul legist care a constat cauza decesului lui Andrei Braguța a fost audiat la ședința de judecată fixată după ce Judecătoria Chișinău (sediul Centru) a decis reluarea cercetării judecătorești.

„Cu două ședințe în urmă, când ne așteptam toți să fie pronunțată sentința pe acest caz, instanța de judecată a considerat necesar de a elucida câteva aspecte relevante și a decis să reia cercetarea judecătorească, altfel spus - să ne întoarcem la probe și audieri. Atunci, s-a decis să fie examinate niște fișe de post pentru a se vedea care erau atribuțiile de serviciu la doi dintre polițiști. 

De asemenea, instanța de judecată a decis să audieze expertul medico-legist care a efectuat autopsiei cadavrului și care s-a expus asupra cauzei decesului lui Andrei Braguța. În ședințele anterioare, nu a fost audiată această persoană”, a declarat avocatul familiei victimei, Victor Munteanu.

Cauza decesului a fost pneumonia. În cadrul ședinței, medicul legist a povestit detaliat despre leziunile pe care le-a identificat pe corpul neînsuflețit al bărbatului. Tot el a spus că fracturarea coastelor nu ar fi afectat pleură (n.r. membrană seroasă care învelește plămânii).

„Diferite tipuri de leziuni corporale se încadrează în diferire infracțiuni. Gravitatea acestora și durata în timp de vindecare determină aplicarea unui anumit articol din lege. Printre cele mai importante leziuni cu care s-a ales Andrei Braguța, au fost patru coaste rupte și deja adițional: echimoze, contuzii ale țesuturilor moi, etc. Sperăm să finalizăm cu întrebările expertului astăzi (n.r. 26 octombrie 2018)”, a adăugat avocatul.

Realitatea.md amintește că Andrei Braguța a fost reținut, în vara anului 2017, pentru că se luase la harță cu inspectorii de patrulare. Polițiștii l-ar fi amendat pentru depășirea limitei de viteză, iar el nu a fost de acord. La două săptămâni, cazul său a ajuns în presa națională, rudele anunțând că bărbatul a murit în condiții suspecte într-un penitenciar din Capitală.

Momentul reținerii lui Andrei Brăguța, bărbatul decedat în Penitenciarul nr. 13: A provocat un scandal cu înjurături și violență (VIDEO)

Atunci, Administrația Națională a Penitenciarelor a ieșit cu o conferință de presă prin care informa că a pornit o anchetă internă și că Andrei Braguța se afla la evidenţă cu schizofrenie şi nu putea fi plasat în arest sau atras la răspundere penală.

Se vehicula că tânărul a fost bătut și ținut dezbrăcat pe ciment. Inițial, acesta a fost reținut pentru 72 de ore, ulterior a primit 30 de zile de arest, a fost transferat în Penitenciarul nr. 13, după care a ajuns la spitalul-penitenciar.

VIDEO 18+ Momentul în care Braguța este bătut de colegii de celulă. Au fost făcute publice imagini surprinse de camerele de supraveghere

Într-un final, pe banca acuzaților au ajuns 16 polițiști și patru colegi de celulă. Procurorul Ivan Filimon, care a decis ca Andrei Braguța să fie plasat în izolator, a fost eliberat din funcție, decizia fiind luată de Colegiul de Disciplină și Etică al procurorilor. 

Totodată, a fost eliberat din funcție de Consiliul Superior al Magistraturii judecătorul Iurie Obadă, care a eliberat mandat de arestare pentru 30 de zile la demersul procurorul de caz.

CITEȘTE ȘI:

Se cer ani grei de pușcărie pentru inculpații din dosarul „Braguța”! „S-a încălcat un drept absolut, cerem pedeapsă maximă de 15 ani” (VIDEO)

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3137 0.0000%
USD USD 17.0729 0.0000%
RUB RUB 0.2568 0.0000%
RON RON 4.1402 0.0000%
UAH UAH 0.6145 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile