Logo Realitatea.md

O rezoluție ce bloca asistenţa financiară pentru Moldova, depusă încă în toamna anului trecut, respinsă de Parlamentul European

17 Aprilie 2018, 14:18 // Economie

Parlamentul European a refuzat să supună votului proiectul unei rezoluţii care propunea blocarea asistenţei macro-financiare pentru Republica Moldova. Decizia a fost luată luni cu votul a 170 de deputaţi europeni. Documentul a fost depus încă în octombrie anul trecut de către eurodeputatul Cristian Preda, care face parte din grupul parlamentar al Partidului Popular European. Mai mulţi deputaţi au remarcat însă că proiectul nu mai este demult actual, iar reanimarea lui ar putea avea legătură cu alegerile din Chişinău, scrie Publika.md.

Foto: newswire.kulmun.be

"Să ne referim acum la ceva ce le convine de minune unora în campania electorală din Chişinău nu mi se pare deloc un lucru bun", a spus Knut Fleckenstein, eurodeputat, Grupul Socialiştilor.

La rândul ei, europarlamentarul român Maria Grapini a calificat drept josnic şi ruşinos demersul lui Cristian Preda şi s-a declarat extrem de bucuroasă că planul acestuia a fost dejucat în Parlamentul European. 

Ea a scris pe pagina ei de pe internet că Preda luptă acum cu toate puterile împotriva Republicii Moldova şi îi pare bine că parlamentarii europeni au votat împotrivă. Grapini a mai adăugat că îi este ruşine de faptul că este coleg cu Cristian Preda. 

Rezoluţia propusă anul trecut condiţionează asistenţa macro-financiară de 100 de milioane de euro din partea Uniunii Europene pentru ţara noastră. Ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, a declarat recent că Moldova a îndeplinit cele 10 condiţii impuse de UE pentru acordarea primei tranşe a fondurilor.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 18.7943 -1.6592%
USD USD 16.5159 0.1935%
RUB RUB 0.2423 -3.0412%
RON RON 4.0337 -1.9805%
UAH UAH 0.6041 -0.4778%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile