Logo Realitatea.md Logo Realitatea.md RU

O tânără a avut parte de o cerere în căsătorie impresionantă în centrul capitalei, în cadrul unui flashmob (FOTO/VIDEO)

14 Februarie 2017, 15:27 // Actualitate

Câteva zeci de tineri din Partidul Democrat au adus un omagiu "Zilei Îndrăgostiților" printr-un flashmob. Ei s-au repartizat în două grupuri și au format o inimă umană, în grădina publică "Ștefan cel Mare", din capitală. Tinerii au purtat baloane roșii în mâini și cu ajutorul lor au reușit să aducă spiritul sărbătorii cât mai aproape de trecători. În cadrul flashmob-ului, un participant a cerut-o în căsătorie pe prietena sa, sub sunetul aplauzelor. Tânăra a spus: DA!

Tânărul Denis Morari a cerut-o în căsătorie pe prietena sa Victoria în cadrul evenimentului. Băiatul a îngenuncheat în interiorul mulțimii și a spus ce înseamnă pentru el dragostea. Ulterior, el i-a cerut mâna iubitei sale. Emoționată și destul de entuziasmată de gestul prietenului său, tânăra a răspuns pozitiv.

"Vreau ca iubita mea să aibă încredere și să nu uite că până la adânci bătrânețe o voi iubi și o voi stima. Am ales să-i cer mâna de Sfântul Valentin pentru că este ziua îndrăgostiților, iar eu sunt îndrăgostit și vreau să creez un viitor împreună cu Victoria", a declarat Denis.

După cererea propriu-zisă, proaspeții logodnici au plecat cu o limuzină roșie în oraș să slăvească mai departe dragostea și să petreacă cele mai frumoase clipe în doi. Cuplul este împreună de un an. 

După plecarea tinerilor, evenimentul a continuat cu muzică și dansuri. Participanții s-au distrat și au ridicat iubirea în slăvi cum au știut ei mai bine. Interpretul Victor Bondari a fredonat mai multe piese de dragoste. 

Îndrăgostiții din toată lumea îl serbează astăzi pe Sfântul Valentin. Ziua Îndrăgostiților, sau Valentine's Day, sărbătoarea occidentală a iubirii împrumutată de mai multe popoare, reprezintă o ocazie prin care cuplurile își fac cadouri și petrec clipe romantice. Cu această ocazie se dăruiesc flori, ciocolată și bomboane din ciocolată sau bijuterii.

  

 

 

  Realitatea TV
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.7113 1.2010%
USD USD 18.2334 -0.4064%
RUB RUB 0.3060 -1.2903%
RON RON 4.5510 1.6983%
UAH UAH 0.6993 -0.4555%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile