Logo Realitatea.md

„O zi cu tata” la Penitenciarul nr. 6 din Soroca. Circa 50 de copii și-au revăzut tații deținuți după gratii (FOTO)

12 Iunie 2018, 00:09 // Societate

Circa 50 de copii ai persoanelor private de libertate, care-și ispășesc pedeapsa în Penitenciarul nr.6 din Soroca au avut parte la finele săptămânii trecute de o zi specială – „O zi cu tata”. Copiii, cât și rudele deținuților au avut posibilitatea să se întâlnească față-n față, să discute și să petreacă o zi cu aceștia.

Foto: anp.gov.md

„Reîntâlnirea cu cei dragi au trezit emoții plăcute, răscolind și depănând amintiri deosebite, care i-au făcut pe deținuți să uite pentru o clipă, că se află în spatele sârmei ghimpate. Reuniunea cu familia, deși pentru puțin timp, le-a dat puteri persoanelor aflate în detenție să depășească momentele mai puțin ușoare. A fost o zi care le-a onorat eforturile și importanța în viața copiilor și a familiei. Revederea cu rudele reprezintă un sprijin moral și psihologic enorm pentru cei din detenție, iar apropierea de familie contribuie la menținerea liniștii sufletești, motivându-i să manifeste un comportament demn”, se menționează într-un comunicat al Autorității Naționale a Penitenciarelor (ANP).

Administrația penitenciarului a organizat variate activități, care au inclus un program artistic cu animatori, jocuri distractive, o suită de cântece populare și de estradă, a fost amenajat un teren de joacă și instalate trambuline pentru copii, transformând această zi într-o sărbătoare frumoasă, dedicată în special copiilor.

Scopul sărbătorii îl constituie reconsolidarea legăturii persoanelor private de libertate cu familia și societatea civilă, facilitând integrarea socială postcondamnatorie, având un impact pozitiv asupra comportamentului deținuților.

Citeste tot despre: copii, gratii, penitenciar, reîntâlnire, tata
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7033 0.1113%
USD USD 16.9892 -0.0959%
RUB RUB 0.2588 1.2916%
RON RON 4.2217 0.1281%
UAH UAH 0.6076 -0.1151%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile