Logo Realitatea.md

Oameni au ieșit în stradă, la Tiraspol, pentru a protesta împotriva actualei conduceri din regiune (FOTO, VIDEO)

11 Noiembrie 2017, 21:31 // Societate
// Autor:  
Elena Putregai

Oameni au ieșit în stradă astăzi, 11 noiembrie, la Tiraspol (Transnistria), arătându-se nemulțumiți față de politica pe care o promovează actuala conducere separatistă, se arată într-un comunicat al Partidului Comunist din regiune.

Foto: kp-pmr.ru

Deși comuniștii susțin că în centrul capitalei separatise ar fi ieșit în stradă mii de oameni, unii internauți spun că este vorba, de fapt, despre sute. „Piața Suvorov, miting. La fața locului, sunt circa 500 de persoane, în pofida presiunii și amenințărilor”, a spus Oleg S.

„Mitingul a trecut. Nu au ieșit mulți oameni, dar au fost mai mult decât la orice altă acțiune organizată anterior de Partidul Comuniștilor. Nu contează câți au fost, important e că și-au spus cuvântul și poziția civică. Ceilalți se pare că sunt mulțumiți de tot sau sunt nemulțumiți, dar au ales să tacă”, a adăugat Aleksander Ap.

Mai mult, potrivit comunicatului, cauzele organizării protestului sunt, în special, creșterea prețurilor și lipsa medicamentelor de primă necesitate. Protestatarii au cerut compensații de 40% la salarii și pensii, în urma devalorizării rublei, crearea celor 15.000 de locuri de muncă promise de actualul așa-zis președinte Krasnoselski, încetarea urmării penale a cetățenilor din motive politice, dar și prezentarea rezultatelor anchetei privind accidentul din satul Parcani în care o adolescentă a fost lovită de soția și, totodată, nora apropiată liderilor concernului Sheriff, care se afla la volanul unui Lexus.

Anchetatorii de la Tiraspol fac „lumină” în cazul șoferiței Lexusului care a tamponat mortal o adolescentă în această toamnă (FOTO, VIDEO)

De altfel, oamenii au anunțat că vor ieși în stradă în cazul în care autoritățile de acolo nu vor întreprinde nimic pentru a schimba situația din regiune.

Presa transnistreană nu a reflectat protestul de astăzi, informațiile fiind colectate din comunicatul oficial al comuniștilor și din declarațiile făcute publice pe grupurile de pe una din rețelele de socializare.

Realitatea.md amintește că, acum trei zile, ex-liderul separatist, Evgheni Șevciuk, a îndemnat transnistrenii într-un filmuleț video realizat în Rusia să iasă la protestul anunțat de Partidului Comunist din regiune pentru a învinge regimul oligarhic care l-ar avea în frunte pe Vadim Kasnoselski - cel care din 2016 exercită funcția de așa-zis președinte al Transnistriei.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.5157 -0.8089%
USD USD 17.4558 -0.6138%
RUB RUB 0.2969 0.2702%
RON RON 4.4112 -0.9031%
UAH UAH 0.6539 -1.4023%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile