Logo Realitatea.md

Oameni de afaceri, cercetați pentru prejudicierea statului cu peste 50 milioane de lei! Făceau uz, în mod fraudulos, de facilităţi pentru persoane cu dizabilități (VIDEO)

07 Martie 2017, 20:12 // Societate

Mai multe persoane, membri unui grup infracțional, cu vârsta cuprinsă între 35 și respectiv 50 de ani, domiciliați în Chișinău, sunt cercetate penal pentru evaziune fiscală, prejudiciind statul  cu peste 50 milioane de lei.

Foto: igp.gov.md

În urma investigațiilor, efectuate de către ofiţerii direcţiei operaţiuni speciale a Inspectoratului Național de Investigații în colaborare cu procurorii pentru combaterea criminalităţii organizate şi cauze speciale, s-a stabilit că mai mulți membri din grupare ar fi persoane de afacere. Aceștia, având roluri bine determinate, au implicat încă câteva persoane fizice şi companii, pentru a face uz, în mod fraudulos, de facilităţile, stabilite prin lege, pentru persoane cu dizabilități, în interes personal şi al grupării criminale.

În perioada anilor 2013 – 2016, trei societăți comerciale, fondate de asociația obștească a persoanelor cu dezabilități, specializate exclusiv în confecţionarea articolelor vestimentare, lenjerie şi produse poligrafice, administrate şi controlate de membrii grupării criminale, au înregistrat importuri, în cantități deosebit de mari, de: ţesături, feronerie, profile PVC, hârtie etc., în valoare de  circa 300 milioane lei, din care nu s-a calculat şi încasat TVA.

De asemenea, materia primă importată, destinată procesului propriu de producere, deseori, după finalizarea procedurilor vamale, se aducea în depozitele „beneficiarilor frauduloşi”, fiind realizate pe piața internă, cu acte false, în care se schimba natura mărfii, indicându-se că este deja un produs finit, ceea ce permitea beneficiarilor finali să se eschiveze de la plata corespunzătoare a altor impozite, cum ar fi cele aferente procesului de prelucrare a materiei prime şi realizare pe piaţa internă a produsului finit.

Reflectarea tranzacţiilor comerciale, fictive, cu beneficiarii, în actele de contabilitate, se efectua, de regulă, prin câteva companii intermediare delicvente, care oficial nu au nici o unitate comercială autorizată sau filială declarată de activitate comercială şi nici nu au profilul necesar pentru astfel de operaţiuni.

Zeci de persoane cu dizabilități munceau peste programul de lucru, stabilit prin legislaţie, de patru ore, pentru un salariu ce varia între 200 și 500 lei, de patru ori mai mic decât, cuantumul minim garant al salariului, stabilit de Guvern, restul banilor fiind însușiți de membrii grupării criminale.

Societățile implicate în schemă înregistrau lunar, timp de câţiva ani, operaţiuni comerciale excesive şi ireale, în creştere constantă, deși numărul angajaţilor  rămânea acelaşi, iar profilul de activitate era impropriu. De asemenea, în mod fraudulos, persoane cu dizabilități, care niciodată nu au participat la careva activităţi în aceste companii, erau înregistrate ca fiind angajați ai companiilor respective.

O parte din veniturile obținute ilegal erau utilizate pentru procurarea de imobile și automobile costisitoare pentru uz personal, inclusiv vacanțe  scumpe, cu destinații exotice.

La moment, patru persoane sunt  arestate, iar alte șase sunt cercetate în stare  de libertate. În acest caz a fost inițiată o cauză penală, iar dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă închisoare de până la 6 ani.

Actualmente, se întreprind măsuri speciale de investigaţii pentru identificarea locului aflării celorlalţi membri ai grupării.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.6481 -0.3393%
USD USD 16.8507 -0.4296%
RUB RUB 0.2978 -0.3347%
RON RON 4.4250 -0.6801%
UAH UAH 0.5835 -0.7484%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile