Logo Realitatea.md

Obiceiuri zilnice care afectează sănătatea creierului: oboseala şi lipsa concentrării, primele simptome

12 Februarie 2018, 23:15 // Life

La fel ca şi celelalte organe ale corpului, creierul poate suferi din cauza a numeroşi factori. Conform cercetătorilor,  multe dintre obiceiurile cotindiene ale oamenilor afectează în mod direct memoria şi funcţiile cognitive.

Lipsa comunicării, excesul de zahăr, fumatul sau utilizarea excesivă a telefoanelor mobile sunt doar câteva dintre obiceiurile zilnice care afectează în mod direct sănătatea creierului, primele simptome fiind oboseala sau lipsa concentrării. De aici, nu mai este decât un pas spere probleme de memorie sau chiar boli care pot afecta funcţiile cognitive, scrie Adevărul.

Lipsa comunicării

Un studiu realizat la Universitatea din Michigan a arătat că doar 10 minute de comunicare pe zi pot mări abilităţile mentale. Nu este nevoie să vorbeşti cu prima persoană care îţi iese în cale, convorbirile telefonice au acelaşi rezultat.

Excesul de zahăr

Potrivit cercetărilor, o cantitate mare de zahăr afectează negativ factorul neurotrofic al creierului, sau BDNF, care este responsabilă pentru producerea de neuroni. BDNF este foarte important în formarea memoriei şi învăţării pe termen lung.

Lipsa exerciţiilor pentru creier

Potrivit oamenilor de ştiinţă, vârful productivităţii creierului este atins la 16-25 de ani, după care scade încet. Cu toate acestea, cercetările extinse au arătat că exerciţiile fizice regulate ale creierului (lectură, rezolvarea puzzle-urilor) pot îmbunătăţi performanţele sale, chiar şi în cazul persoanelor care au primele semne de demenţă senilă.

Săritul peste micul dejun

Studiile arată că elevii care mănâncă dimineaşa în mod regulat, obţin rezultate mult mai bune la şcoală. Lipsa micului dejun determină o scădere a nivelului glucozei din sânge, care, la rândul său, afectează în mod negativ funcţionarea creierului.

Dieta dezechilibrată

Fast food-ul sau mâncatul în exces afectează în mod negativ conexiunile dintre celulele creierului şi, prin urmare, formarea memoriei pe termen scurt şi pe termen lung. În plus, consumul de alimente fast food poate provoca depresie.

Îngheţata

Orice mâncare rece, inclusiv îngheţata, poate provoca o durere de cap bruscă. Se crede că alimentele reci dilată vasele de sânge. Corpul, încercând să prevină hipotermia, trimite sânge cald către creier, care, la rândul său, dilată vasele de sânge.

Telefoanele mobile

Un studiu pe şobolani a relevat o legătură între cancer şi utilizarea telefoanelor mobile. Medicii recomandă utilizarea căştilor pentru a vorbi şi evitarea aşezării telefonului  în apropierea pernei în timpul somnului.

Acoperirea capului în timpul somnului

Acoperitul capului cu o pătură în timpul somnului reduce cantitatea de oxigen, lucru care ne obigă să respiram deja aerul „reciclat“, saturat cu dioxid de carbon. Acest lucru duce la lipsa oxigenării creierului.

Deshidratarea

După cum ştiţi, creierul uman este format din 70-80% apă. În plus, apa este responsabilă de furnizarea substanţelor necesare creierului, care  funcţionează cel mai eficient atunci când nu-i lipseşte H2O.

Alcoolul

Potrivit cercetătorilor, consumul de alcool distruge conexiunile dintre celulele creierului. Cu toate acestea, există o veste bună pentru cei care nu mai consumă alcool: creierul revine în cele din urmă la normal.

Fumatul

După cum arată cercetările, fumatul nu duce doar la cancer, ci şi la o scădere a grosimii cortexului cerebral. Această parte a creierului este responsabilă, printre altele, de gândire.

Lipsa exerciţiului fizic

Într-un studiu s-a constatat că exerciţiile fizice au un efect benefic asupra sintezei BDNF şi, prin urmare, asupra memoriei pe termen lung.

O dietă strictă

În timpul unei diete stricte nu doar corpul pierde în greutate. Cercetările au arătat că o restricţie severă în nutriţie determină creierul să-şi piardă din eficienţă.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 18.9105 0.0000%
USD USD 16.6386 0.0000%
RUB RUB 0.2482 0.0000%
RON RON 4.0576 0.0000%
UAH UAH 0.5989 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile