Logo Realitatea.md

Octavian Armașu: În programul „Prima Casă II” venim cu suport pentru bugetari

17 Mai 2018, 11:22 // Economie

Programul „Prima Casă II”, lansarea căruia a fost anunțată miercuri de către Guvern, își propune să egaleze șansele celor din sectorul bugetar cu cei din domeniul privat. Aceasta pentru că media salarială în sectorul public este mai mică decât în sectorul privat. Declarația a fost făcută de ministrul finanțelor, Octavian Armașu, în cadrul emisiunii „Fabrika”, la postul de televiziune Publika TV, transmite IPN

Beneficiarii programului „Prima Casă II” vor primi o subvenție de la stat în mărime de jumătate din creditul accesat, împărțit pe perioada de 25 de ani. „Doar vreau să menționez că în cadrul programului „Prima Casă II” valoarea locuinței este mai mică, este limitată la 500 de mii de lei”, a declarat Octavian Armașu. La modul practic, în cazul unui credit de 500 de mii de lei, din moment ce 10% din sumă trebuie introdusă de beneficiar la etapa inițială, iar creditul este de 450 de mii de lei, subvenția lunară, timp de 25 de ani, va fi de până la 750 de lei, a estimat ministrul.

Octavian Armașu spune că unul din scopurile acestui program este ajutarea tinerilor să obțină o locuință și să continue să muncească în sectorul public. Beneficiarii vor primi această subvenție atât timp cât vor lucra în sectorul bugetar. Dacă vor părăsi sectorul public, subvenționarea va fi sistată. De acest program vor beneficia angajații instituțiilor publice finanțate integral din buget, angajații instituțiilor medico-sanitare, a celor de învățământ.

Directorul Institutului pentru Economie de Piață, Roman Chircă, crede că acest program vizează angajații din sectorul public care au profesii foarte importante. Roman Chircă mai vede în acest program și obiectivul de a impulsiona sectorul imobiliar.

În ședința Guvernului din16 mai, premierul Pavel Filip a menționat că au fost deja lansate consultările publice pe marginea proiectului și a solicitat Ministerului Finanțelor să asigure informarea cetățenilor și desfășurarea cât mai rapidă a acestora, pentru ca angajații la stat să poată beneficia cât mai curând de program.

„Acest program este orientat pentru bugetari, astfel încât cei care vor dori să-și cumpere o locuință să beneficieze de compensarea a jumătate din costul locuinței din partea statului. La fel, acest credit va fi oferit pentru 25 de ani. Cu cât mai repede o să-l aprobăm, cu atât mai repede o să beneficieze cei care au dorința să-și cumpere o locuință, lucrează nu mai puțin de un an de zile în instituțiile statului și primesc un salariu de la bugetul Republicii Moldova”, a precizat Pavel Filip.

CITEȘTE ȘI:

În curând va fi lansat Programul ”Prima Casă 2”. Anunțul făcut de PDM (VIDEO)

Premierul Filip cere autorităților competente să urgenteze lansarea programului „Prima casă 2”

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7033 0.1113%
USD USD 16.9892 -0.0959%
RUB RUB 0.2588 1.2916%
RON RON 4.2217 0.1281%
UAH UAH 0.6076 -0.1151%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile