Logo Realitatea.md

UPDATE! Peste 170 de percheziţii au loc acum în țară: 19 persoane - reținute, arme și kilograme de droguri - ridicate (VIDEO)

08 Noiembrie 2017, 10:10 // Societate

UPDATE 16:18 Procuratura Generală a anunțat că va organiza, de comun cu Inspectoratul General al Poliției și Direcția Poliție a municipiului Chișinău, o conferință de presă în care vor fi anunțate detalii despre operațiunea antidrog desfășurată astăzi pe între teritoriul țării.

Conferința de presă va putea fi urmărită LIVE mâine, 9 noiembrie, la ora 11.00, pe Realitatealive.md!

UPDATE 11:00 Pe site-ul oficial al Poliției Republicii Moldova au fost făcute publice mai multe imagini foto și video din cadrul perchezițiilor demarate în dimineața zilei de astăzi, 8 noiembrie. În acestea, sunt surprinse și rețineri, fiind dezmembrate grupări criminale.

Mai multe imagini și detalii poat fi văzute, accesând AICI.

Peste 170 de percheziţii se desfăşoară în aceste clipe în toată ţara, anunță Procuratura Generală! Operaţiunea este realizată de procurorii teritoriali, de comun cu Direcţia Antidrog a INI a IGP al MAI, Direcţia de Poliţie a municipiului Chişinău, în conlucrare cu inspectoratele de poliţie teritoriale.

Colaj: Realitatea.md/ Foto: politia.md

Până la această oră au fost deja efectuate peste 70 de percheziţii în mai multe raioane ale ţării, în rezultatul cărora au fost reţinute 19 persoane şi ridicate peste 20 kg de droguri. În concret, până la moment, în cadrul operaţiunilor au fost depistate peste 4 kg de droguri sintetice, 7 kg de marijuană, 5 kg de plante de mac, 2 kg de etnobotanice, 650 de pastile Ecstasy, heroină, o seră cu plante de cânepă şi plante uscate de cânepă.

Concomitent, au fost depistate şi ridicate 3 arme de foc (pistoale) deţinute ilegal, peste 200 cartuşe de luptă şi peste jumătate de milion de lei, ce constituie mijloace băneşti în proporţii deosebit de mari.

Potrivit estimărilor efectuate de poliţişti, valoarea totală a drogurilor sechestrate până acum se cifrează la circa 8,5 milioane de lei. Cu detalii se va reveni pe parcurs!

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.7556 -0.7503%
USD USD 17.6425 -0.0929%
RUB RUB 0.2942 0.4781%
RON RON 4.4747 -0.8574%
UAH UAH 0.6663 -0.0300%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile