Logo Realitatea.md

Ordinul ANRE de majorare a preturilor plafon la carburanți a fost anulat de către Judecătoria municipiului Chișinău

13 Iunie 2018, 09:42 // Economie

Judecătoria municipiului Chișinău, sediul Buiucani, a suspendat ordinul emis ieri de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, prin care au fost majorate preturile plafon la carburanți. Ședința la care a fost examinată solicitarea Ministerului Economiei și Infrastructurii de suspendare a ordinului ANRE a avut loc aseară, transmite IPN.

Potrivit IPN, Serviciul de presă al ministerului informează că încheierea va fi eliberată astăzi, la primele ore, după care va fi emis un comunicat de presă.

Conform deciziei ANRE din 12 iunie, pentru perioada 13-26 iunie, prețul plafon la benzină este de 19,49 lei/litru, cu 34 de bani mai mult decât în ultime săptămâni, iar la motorină – 17,41 lei/litru, ceea ce constituie o majorare cu 32 de bani.

Amintim că, ieri, 12 iunie, Ministerul Economiei și Infrastructurii în comun cu Agenția pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței a atacat în instanța de judecată ordinului ANRE prin care au fost stabilite noi prețuri la carburanți.

De menționat că, și anterior, în urma scumpirilor prețului la carburanți mai mulți șoferii s-au mobilizat pe rețelele de socializare și au organizat două proteste. Manifestațiile au avut loc chiar dacă, la solicitarea premierului Pavel Filip, pe 1 iunie ANRE și-a suspendat decizia.

Citeste tot despre: ANRE, carburanți, ordin, scumpiri
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6067 -0.4903%
USD USD 16.9747 -0.0853%
RUB RUB 0.2589 0.0386%
RON RON 4.2017 -0.4737%
UAH UAH 0.6081 0.0823%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile