Logo Realitatea.md

Parlamentul European a adoptat reguli noi pentru ameliorarea Sistemului de Informaţii Schengen

25 Octombrie 2018, 09:48 // În lume

Eurodeputaţii au adoptat miercuri trei proiecte de reglementare pentru ameliorarea Sistemului de Informaţii Schengen (SIS), care ar urma să asigure, printre altele, alerte noi pentru persoanele urmărite în legătură cu infracţiuni grave, o vigilenţă mai mare faţă de terorism şi mai multă protecţie pentru copiii expuşi riscului de răpire, informează un comunicat al Parlamentului European, informează Agerpres.

Foto simbol

De asemenea, varianta îmbunătăţită a SIS prevede că autorităţile naţionale vor fi obligate să împărtăşească toate detaliile cu privire la actele de terorism cu toate statele membre. 

Pe lângă alertele preventive pentru copiii expuşi riscului de a fi răpiţi, în special de către părinţi, vor exista şi alerte adiţionale pentru persoane vulnerabile şi expuse riscului. 

În plus, vor fi instituite alerte noi privind deciziile de returnare pentru a ajuta la executarea deciziilor unui stat membru cu privire la returnarea în ţara de origine a unui resortisant care nu are drept la şedere. 

Actualele controale la frontiere, poliţia, autorităţile vamale, justiţia şi instituţiile care se ocupă de migraţie au acces la Sistemul de Informaţii Schengen. Odată cu reforma, Europol va avea şi ea acces la toate alertele din sistem, iar Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă la alertele legate de sarcinile lor. 

"SIS este coloana vertebrală a schimbului de informaţii în Europa, pentru poliţiştii de frontieră şi autorităţile de aplicare a legii. Această reformă va pregăti sistemul pentru viitor, va îmbunătăţi securitatea şi va asigura libera circulaţie. SIS este şi va rămâne cea mai mare, cea mai utilizată şi cea mai bine implementată bază de date din Europa, oferind în acelaşi timp o mai mare securitate cetăţenilor noştri", a declarat raportorul, eurodeputatul portughez Carlos Coelho, din cadrul grupului Partidului Popular European (PPE) în PE. 

"Din cauza lipsei schimbului de informaţii între ţările UE, un cetăţean al unei ţări terţe cu obligaţia de a se întoarce poate evita cu uşurinţă această obligaţie, mergând într-un alt stat membru. Politicile de returnare ar trebui să fie mai eficiente, altfel va fi foarte dificil să menţinem sprijinul pentru primirea acelor solicitanţi de azil care au nevoie de ajutorul nostru", a afirmat celălalt raportor, eurodeputatul olandez Jeroen Lenaers (PPE). 

Normele referitoare la controalele de frontieră au fost aprobate cu 530 de voturi pentru, 50 împotrivă şi 66 abţineri, normele privind cooperarea poliţiei şi justiţiei, cu 555 voturi pentru, 67 împotrivă şi 20 abţineri, iar normele privind returnarea cetăţenilor ţărilor terţe cu şedere ilegală cu 500 voturi pentru, 103 împotrivă şi 41 de abţineri.

Noile norme au fost deja convenite de negociatorii Parlamentului şi Consiliului în iunie, dar necesita încă aprobarea formală a Consiliului, potrivit comunicatului citat. 

SIS a fost înfiinţat în anul 1995, în urma eliminării frontierelor interne în cadrul spaţiului Schengen. O versiune mai avansată, cunoscută ca SIS II, a fost înfiinţată în 2006 şi a devenit funcţională în 2013. Sistemul este utilizat în 30 de ţări din toată Europa şi a fost consultat de 5 milioane de ori în 2017.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3137 0.0000%
USD USD 17.0729 0.0000%
RUB RUB 0.2568 0.0000%
RON RON 4.1402 0.0000%
UAH UAH 0.6145 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile