Logo Realitatea.md

Pavel Filip cere MAI declanșarea unei anchete de urgență, după ce tirajul ziarului ”Cuvântul” de la Rezina a fost sechestrat de Poliția locală

10 Mai 2018, 21:17 // Societate

Prim-ministrul Pavel Filip a cerut conducerii Ministerului Afacerilor Interne să declanșeze de urgență o anchetă internă în legătură cu cazul semnalat în mass media privind o posibilă confiscare a unui autoturism în care s-ar fi aflat tirajul unui ziar local din Rezina. 

Foto: Evz

Potrivit TopMedia, tirajul de vineri al  ziarului regional ”Cuvântul” din Rezina a fost sechestrat joi de către Poliția din Rezina. Un angajat al tipografiei transporta cu automobilul propriu  tirajul ziarului, 3800 de exemplare, la Centrul Poștal Rezina, care urma să-l distribuie vineri dimineața către abonați.

Redactorul-șef al publicației ”Cuvântul”, Tudor Iașcenco, care se află la Chișinău, a precizat că mașina angajatului tipografiei a fost transportată la Poliție, iar tirajul ziarului sigilat, pe motiv că șoferul nu ar fi avut  foaie de parcurs. Tudor Iașcenco precizează că mașina este propietatea angajatului și nu a redacției, prin urmare, șoferul nu avea cum să aibă nevoie de foaie de parcurs, scrie Anticoruptie.md.

Tirajul ziarului trebuia să fie transmis Poștei la ora 15.00, ca să fie distribuit vineri dimineața către cei 3800 de abonați din raioanele Rezina și Șoldănești.

Echipa ziarului ”Cuvântul” a realizat mai multe anchete, unele în colaborare cu Centrul de Investigații Jurnalistice, despre scheme de corupție și gestionare frauduloasă a banilor publici de către administrația raionului Rezina. La Inspectoratul de Poliție Rezina au refuzat să ne dea informații cu privire la reținerea automobilului angajatului tipografiei și sechestrarea tirajului ziarului ”Cuvântul”.

ONG-urile de media califică acest incident ca un ”abuz grav din partea poliţiei şi o încercare de intimidare a jurnaliştilor acestui săptămânal independent care au publicat în ultima perioadă mai multe investigaţii despre averile şi interesele personale ale conducerii raionului şi în special ale doamnei Eleonora Graur, preşedinta raionului Rezina şi vicepreşedinta Partidului Democrat. Sechestrarea tirajelor unor publicaţii este o practică a regimurilor totalitare, reprezentând un derapaj antidemocratic şi un atac grav asupra libertăţii de exprimare. Motivul invocat de poliţia din Rezina, şi anume lipsa foii de parcurs a şoferului care transporta tirajul ziarului „Cuvântul” într-un automobil privat în raza oraşului Rezina, este unul ilegal şi reprezintă o încălcare a normelor de transport în vigoare”.

În acest context, ONG-urile au solicitat Ministrului Afacerilor Interne Alexandru Jizdan să iniţieze o anchetă de serviciu şi să dispună de urgenţă scoaterea sechestrului pentru ca tirajul ziarului „Cuvântul” să ajungă la cititori, fără a-i priva de dreptul la informaţie.

”Cerem sancţionarea persoanelor care au ordonat aplicarea sechestrului şi excluderea unor astfel de practici antidemocratice din activitatea poliţiei. Solicităm primului ministru Pavel Filip şi preşedintelui Parlamentului Andrian Candu să intervină pentru a elucida cauzele reale ale producerii acestui incident şi posibilele implicaţii politice. Aducem acest caz scandalos la cunoştinţa Delegaţiei Uniunii Europene şi Ambasadei SUA în Republica Moldova, altor parteneri de dezvoltare, şi solicităm intervenţia lor pentru asigurarea libertăţii editoriale a publicaţiilor independente din Republica Moldova”, se arată în mesaj.

Organizații semnatare:

Asociaţia Presei Independente

Centrul pentru Jurnalism Independente

Centrul de Investigații Jurnalistice

Asociația Presei Electronice

Centrul ”Acces-Info”

Centrul Media pentru Tineri

Premierul a cerut, de asemenea, ca opinia publică să fie informată în legătură cu acest caz și cu rezultatul anchetei, iar în cazul în care se va constata că au existat abateri din partea polițiștilor, aceștia să fie sancționați în conformitate cu legea. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6987 0.0000%
USD USD 16.8093 0.0000%
RUB RUB 0.2538 0.0000%
RON RON 4.2341 0.0000%
UAH UAH 0.5991 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile