Logo Realitatea.md

Penka, vaca din Bulgaria care a ajuns accidental în Serbia, în afara UE, a scăpat de abator

12 Iunie 2018, 14:42 // În lume

Penka, vaca din Bulgaria ameninţată cu abatorul după ce a ajuns accidental în Serbia, în afara Uniunii Europene, va rămâne în cele din urmă în viaţă, anunţă autorităţile bulgare.

Foto: euronews

Analizele „sunt negative pentru toate bolile testate”, a subliniat luni Agenţia Bulgară pentru Siguranţa Alimentelor. „Nu va fi sacrificată şi se va întoarce în cireadă până la sfârşitul acestei săptămâni”, a confirmat pentru AFP Ekaterina Stoilova, purtătoarea de cuvânt a agenţiei. Penka, o vacă gestantă, a făcut acum o lună o plimbare de aproximativ 20 de kilometri, ajungând tocmai până în Serbia fără a fi văzută de grăniceri. Ea a fost în schimb găzduită de un fermier sârb, care a identificat-o după crotalie şi a înapoiat-o proprietarului ei, un blugar pe nume Ivan Haralampiev, din Kopilovţi, scrie adevărul.ro.

Riscând să rămână fără vacă, Haralampiev a obţinut şi un certificat din Serbia care atestă că animalul este sănătos. Autorităţile bulgare s-au văzut însă nevoite să aplice normele europene. Cazul vacii din Kopilovţi a ajuns până la Bruxelles, primind susţinere din partea unor oficiali. O petiţie de clemenţă pentru Penka a fost semnată de peste 25.000 de persoane.

Realitatea.md amintește că duminică, o vacă bulgară, care a trecut din greşeală graniţa cu Serbia, adică într-un stat ce nu face parte din UE, urma să fie sacrificată întrucât normele europene interzic revenirea bovinei în Bulgaria. Proprietarul bovinei a cerut autorităţilor să lase animalul să trăiască în pace.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5480 -0.5044%
USD USD 16.9702 0.0094%
RUB RUB 0.2588 -0.0772%
RON RON 4.1895 -0.4491%
UAH UAH 0.6052 -0.3786%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile