Logo Realitatea.md

Persoanele fără adăpost vor beneficia de servicii de cazare şi reintegrare socială din partea statului

24 Ianuarie 2018, 17:59 // Societate

Cetățenii fără adăpost vor putea beneficia din partea statului de cazare pe timp de noapte, alimentație, vestimentaţie, dar și asistență în vederea reintegrării sociale a acestora. În acest sens, Cabinetul de miniștri au aprobat astăzi Regulamentul-cadru privind organizarea şi funcţionarea Serviciului adăpost de noapte pentru persoanele fără adăpost și Standardele minime de calitate pentru serviciile prestate în cadrul acestuia.

Foto: realitateaoltului.ro

În cadrul Serviciului, persoanele vor beneficia de primul ajutor medical, consiliere psihologică, suport pentru obținerea documentelor de identitate și angajare în câmpul muncii.

Serviciile sociale vor fi create pe teritoriul țării, în funcție de necesităţile identificate și vor avea o capacitate de până la 70 de beneficiari pentru perioada caldă a anului și de maxim 100 de beneficiari în sezonul rece. Perioada de ședere începând cu luna aprilie și până în luna octombrie va fi de la ora 20.00 până la ora 7.00, iar pentru perioada noiembrie-martie, de la ora 18.00 până la ora 7.00. În funcţie de categoria de beneficiari, poate fi stabilit un program de ședere cu regim individual, inclusiv cu posibilități de ședere în timpul zilei.

Cheltuielile ce ţin de organizarea şi funcţionarea Serviciului adăpost de noapte pentru persoanele fără adăpost vor fi suportate de către fondatori, iar costurile serviciilor prestate se estimează la circa 4 300 lei lunar pentru fiecare beneficiar.

În prezent servicii pentru acordarea suportului persoanelor fără adăpost activează în municipiile Chişinău, Bălţi şi Ungheni.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.8548 -0.6599%
USD USD 17.6904 -0.3504%
RUB RUB 0.2817 0.0710%
RON RON 4.1950 -0.6913%
UAH UAH 0.6848 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile