
Peste 500 de membri ai Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, reprezentanți din nouă raioane ale țării și municipiului Chișinău, au anunțat astăzi că părăsesc formațiunea și aderă la Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Aceștia consideră că PSRM va putea consolida stânga împotriva unionismului.
„Noi am împărtășit valorile și cursul politic al PCRM care se realiza prin acțiuni concrete timp de opt ani cât partidul a fost la putere. Aflându-ne din 2009 în opoziție, am luptat pentru ceea ca PCRM să revină la putere. Am susținut Partidul Comuniștilor la alegerile parlamentare din 2010 și 2014, candidații PCRM la alegerile locale din 2011 și 2015. Credeam că PCRM va găsi puterea de a depăși criza internă și va consolida forțele de stânga din Moldova. Din păcate, conducerea PCRM în frunte cu Vladimir Voronin nu ne-a îndreptățit așteptările”, a spus primarul comunei Bicilenii Noi, raionul Sângerei, Ivan Orlovschi, dând citirii unei declarații comune ale membrilor PCRM.
„Astăzi în Moldova este doar un singur partid cu adevărat de opoziție – Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Considerăm că Partidul Socialiștilor poate consolida opoziția de stânga și a salva statul Moldova de unioniști, să renască economia țării, să elibereze țara de corupție, să-i pedepsească pe toți cei care au participat la furtul miliardului și să întoarcă banii”, se mai menționează în declarație.
Potrivit declarației, este vorba despre peste 500 de membri ai formațiunii din raioanele Ștefan-Vodă, Ialoveni, Sângerei, Călărași, Strășeni, Ungheni, Fălești, Glodeni, Drochia și municipiul Chișinău.
Vedeți aici declarația:
![]() |
EUR | 21.0295 | -0.9173% |
![]() |
USD | 17.3561 | -0.5774% |
![]() |
RUB | 0.2294 | -1.0781% |
![]() |
RON | 4.3139 | -0.9210% |
![]() |
UAH | 0.6161 | -0.6611% |
Vezi si alte valute |
CCM pronunță decizia sesizării privind statutul limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova
Kremlinul spune cui ar putea aparține „palatul lui Putin” din Ghelendjik
Alexandru Slusari: Moldova este condusă de câteva grupări criminale și Doamne Ferește! dacă s-ar uni
(VIDEO, FOTO) Mascații sparg ușa apartamentului în care se află soția lui Alexei Navalinîi
Manifest în fața Președinției, la sosirea președintelui României, Klaus Iohannis
Contul de Instagram al lui Renato Usatîi a fost spart. Ce apare acum pe el (FOTO)
Cum arată aeronava privată cu care vine la Chișinău Klaus Iohannis (FOTO)