Logo Realitatea.md

Politicianul român, patronul salonului de masaj erotic, unde erau recrutate și minore din Moldova, în arest preventiv

25 Aprilie 2018, 16:51 // În lume

Fostul politician român Mugurel Zaru­ghevici, care deținea împreună cu soția sa - Gabriela Zaru­ghevici un salon de masaj erotic din Iași (România), unde mai multe victime, printre care și minore, din România și din Republica Moldova făceau sex pe bani, continuă să se afle în arest preventiv.

Foto: Ziarul INCOMOD

Presa din România scrie că Curtea de Apel Iaşi a năruit speranţele de liberare a acestuia. Mugurel Zaru­ghevici primise o veste bună, în urmă cu câteva zile, când Tri­bunalul a dispus înlocuirea ares­tului preventiv cu cel la domici­liu.

Decizia a fost, însă, schimbată de instanţa de control judiciar, care a menţinut încarcerarea lui Zarughevici. Bărbatul a fost, în trecut, vicepreşedinte al Parti­dului Iniţiativa Naţională Iaşi.

Amintim că, potrivit Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), el era cel care racola fetele, iar soţia sa - cea care ţinea contabilitatea afacerii. Astfel, începând cu anul 2016, cinci fete, inclusiv minore cu vârste între 15 şi 17 ani, ar fi lucrat în cadrul salonului de masaj erotic, întreţinând inclusiv raporturi sexuale cu clienţii.

„Tinerele erau recrutate de către suspect din diverse medii so­ciale, cu precădere din familii dezorganizate, din mediul rural şi urban, cu o situaţie financiară precară. Înainte de a fi angajate la salon, persoanele vătămate susţineau un «test», în sensul că suspectul profita de naivitatea tinerelor determinându-le să întreţină cu acesta raporturi sexuale”, au precizat reprezentanţii DIICOT.

Procurorii au mai precizat că bărbatul le promitea tinerelor câştiguri de până la 200 de euro pe lună, cazare în Iaşi iar, pentru fetele din mediul rural, po­sibilitatea de a beneficia de tehnici de înfrumuseţare - inclusiv operaţii estetice.

În cazul unora dintre minore, care erau fie din România, fie din Republica Mol­dova, suspectul aplica metoda „loverboy”, determinând victimele să se îndrăgostească de el, pentru ca, mai apoi, să le mani­puleze mai uşor.

Citeste tot despre: Curtea de Apel Iași, DIICOT, loverboy
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7119 0.0000%
USD USD 16.8184 0.0000%
RUB RUB 0.2743 0.0000%
RON RON 4.2607 0.0000%
UAH UAH 0.6438 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile