Logo Realitatea.md Logo Realitatea.md RU

Președintele CCM, Alexandru Tănase, despre implicarea cultelor religioase în campania electorală: Acestea trebuiesc sancționate până la sistare activității

16 Februarie 2017, 10:01 // Politica
// Autor:  
Petru Cosoi

Președintele Curții Constituționale a Republicii Moldova, Alexandru Tănase, afirmă că implicarea cultelor religioase în campania electorală este inadmisibila”. Ba mai mult, oficialul spune că cineva trebuie să pună punct acestei tradiții” și să fie aplicate sancțiuni până la sistarea activității. Declarațiile președintelui CCM au fost făcute în cadrul conferinței post-electorale Alegeri prezidențiale în Republica Moldova 2016: analiză, concluzii, recomandări și pași de urmat”.

„Despre implicarea cultelor religioase, nu este vorba numai de aceste alegeri, dar și la cele locale, parlamentare. Implicarea cultelor religioase în promovarea unui candidat s-a transformat într-o tradiție. Este inadmisibil. Republica Moldova este un stat laic. Trebuie să vină momentul când cineva își va asuma responsabilitatea de a pune punct, de a aplica sancțiuni până lă sistarea activități”, a declarat Alexandru Tănase.

Fără a oferi nume, Tănase afirmă că aceleași persoane care au apelat la cultele religioase în campania prezidențiale din noiembrie 2016, au admis aceleași încălcări și în campaniile pentru alegerile Parlamentare și locale.

„Nu este pentru prima dată când aceleași persoane care au admis încălcări în campania prezidențiale, au admis și în alte campanii, dar nu a reacționat nici Procuratura Generală, nici Ministerul Justiției”, a adăugat președintele CCM.

Conferința post-electorală „Alegeri prezidențiale în Republica Moldova 2016: analiză, concluzii, recomandări și pași de urmat” se va desfășura în zilele de 16-17 februarie curent.

Citește și:

LIVE! Conferința post-electorală „Alegeri prezidențiale în Republica Moldova 2016: analiză, concluzii, recomandări și pași de urmat”

La Chișinău are loc conferința post-electorală „Alegeri prezidențiale în Republica Moldova 2016: analiză, concluzii, recomandări și pași de urmat”

Prima acțiune a lui Igor Dodon în calitate de președinte al Republicii Moldova. A avut o întrevedere cu un sobor de preoți ai Episcopiei

  Realitatea TV
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.7113 1.2010%
USD USD 18.2334 -0.4064%
RUB RUB 0.3060 -1.2903%
RON RON 4.5510 1.6983%
UAH UAH 0.6993 -0.4555%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile