Logo Realitatea.md

Prim-ministrul Pavel Filip s-a întâlnit la Washington cu secretarul de stat al SUA Mike Pompeo

25 Iunie 2018, 21:25 // Actualitate

Premierul Pavel Filip, aflat într-o vizită de lucru la Washington, SUA, a avut o întrevedere cu secretarul de stat al SUA Mike Pompeo.

Embed:

Potrivit serviciului de presă al Guvernului, cei doi oficiali au evaluat situația privind securitatea regională în Europa de Est şi au evidenţiat importanţa colaborării dintre Republica Moldova şi SUA și a contracarării riscurilor de imixtiune externă.

Șeful Executivului și-a exprimat mulțumirea pentru asistenţa acordată de SUA în promovarea reformelor structurale şi a valorilor democratice în țara noastră, menționând drept priorități continuarea implementării Acordului de Asociere cu UE şi desfăşurarea unor alegeri transparente la expirarea mandatului actualului Parlament.

De asemenea, premierul a  exprimat recunoștință pentru aportul părții americane în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, fapt care a contribuit la înregistrarea progreselor în formatul de negocieri "5+2".

De asemenea, Pavel Filip a reconfirmat deschiderea autorităților de la Chișinău pentru amplificarea comunicării pe subiecte care vizează reformarea sistemului de apărare din țara noastră, consolidarea securității energetice șicolaborarea pe filiera comercial-economică.

La rândul său, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a agreat menținerea unui dialog activ cu oficialii din Republica Moldova în domeniul securității regionale.

Amintim că, vizita lui Filip în SUA va dura două zile. În acest timp premierul va mai avea o serie de întrevederi cu oficiali din Congresul SUA, inclusiv cu membrii Grupului de sprijin politic pentru Republica Moldova, ai Senatului american, ai Camerei Reprezentanților, precum și evenimente în cadrul principalelor centre analitice din capitala americană, precizează serviciul de presă al Executivului. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6362 1.0072%
USD USD 17.7181 0.9613%
RUB RUB 0.2654 0.0000%
RON RON 4.1511 0.9558%
UAH UAH 0.7038 0.8454%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile