Logo Realitatea.md

Prima declarație a Victoriei Iftodi, candidata pentru fotoliul ministrului Justiției

13 Martie 2018, 16:42 // Actualitate

Judecătoarea Curții Constituționale, Victoria Iftodi, acceptă funcția de ministru al Justiției, loc rămas vacant după demisia lui Alexandru Tănase, chiar dacă e conștientă că va fi „un mandat dificil”.

Foto: tribuna.md

Victoria Iftodi a declarat că ieri a fost telefonată și invitată la ședința de astăzi a Biroului Permanent al Partidului Democrat (PD).

„Anume la ședință mi s-a propus această funcție. Această propunere a fost făcută de prim-ministrul Pavel Filip, iar eu am acceptat-o”, a declarat Victoria Iftodi pentru Ziarul NAȚIONAL.

Judecătoarea se arată convinsă de faptul că va face parte din nou o echipă bună cu cei care lucrează în Ministerul Justiției.

„Știu că este un mandat dificil, problemele din sistem îmi sunt foarte cunoscute, pentru că provin din acest sistem. Pe mulți dintre cei care lucrează în Ministerul Justiției îi cunosc de ani buni și sunt convinsă că vom face din nou o echipă bună. Cunosc foarte bine și lista de priorități a Guvernului pentru 2018 în acest domeniu și sunt total de acord cu ele”, a punctat Victoria Iftodi.

Viitoarea ministră este convinsă că va avea o relație foarte bună cu partenerii externi. „Sunt convinsă că voi avea o relație foarte bună cu partenerii de dezvoltare, care ne sprijină în reforma justiției și pe baza experienței pe care acumulat-o în calitate de ambasador”, a conchis sursa citată.

PDM a găsit un alt candidat la funcția de ministru al Justiției. Este magistrat la Curtea Constituțională (VIDEO)

Realitatea.md amintește că Victoria Iftodi, magistrată la Curtea Constituțională, a fost propusă la funcția de Ministru al Justiției, după demisia lui Alexandru Tănase. Anunțul a fost făcut de către liderul PD, Vlad Plahotniuc, în cadrul briefing-ului formațiunii din 13 martie 2018. 

Premierul Pavel Filip a anunțat că regretă faptul că Alexandru Tănase și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Justiției, însă respectă această decizie. Prim-ministrul a declarat că Alexandru Tănase este un bun profesionist și i-a mulțumit pentru activitatea sa în cadrul Executivului.

Azi, președintele Igor Dodon a semnat astăzi decretul de demisie al lui Alexandru Tănase din funcția de ministru al Justiției. Acesta s-a arătat încântat de faptul că „de acum, la guvernare e cu un unionist mai puțin”. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5740 0.4408%
USD USD 17.1989 0.0617%
RUB RUB 0.2567 -0.0779%
RON RON 4.2100 0.5565%
UAH UAH 0.6182 0.2432%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile