Logo Realitatea.md

Prima ședință de judecată, după un șir de amânări, în noul dosar în care e vizat Petic. I-a fost adusă învinuirea

22 Aprilie 2019, 17:00 // Societate

La Judecătoria Taraclia a avut loc astăzi prima ședință de judecată în noul dosar în care Gheorghe Petic este învinuit de huliganism agravat. Asta după ce aceasta a fost amânată până acum de cel puțin două ori.

Foto: unghiul.com

În cadrul primei ședințe, procurorii au dat citire învinuirii ce i se aduce lui Gheorghe Petic, fost polițist de frontieră și președintele Organizației Teritoriale Ungheni a PPDA.

Potrivit acesteia, în urmă cu 15 ani, pe când activa în cadrul Serviciului de Grăniceri, în urma unui conflict iscat într-un local din Taraclia, el ar fi amenințat mai multe persoane cu o armă și ar fi tras mai multe împușcături dintr-un Kalashnikov într-un automobil.

Umărirea penală ar fi fost pornită abia în august 2018, după ce oamenii legii au fost sesizați de martorii și participanții la scena de huliganism. 

Tot astăzi, avocații inculpatului au înaintat un demers prin care au cerut magistraților încetarea procesului respectiv ”din motv că urmărirea penală a avut loc cu încălcarea competenței materiale și teritoriale”.

Judecătorii au decis însă că se vor expune pe marginea demersului cu pricina la pronunțarea sentinței.

Amintim că, în acest dosar, lui Gheorghe Petic nu i-a fost aplicată nicio măsură preventivă. Dacă va fi găsit vinovat de huliganism agravat, riscă până la 7 ani de închisoare.

Anterior, el a fost condamnat pentru viol la 3 ani și șase luni de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis. Sentința a fost pronunțată pe 20 martie de Judecătoria Orhei. Prima instanță a mai dispus ca din contul inculpatului să fie achitat un prejudiciu material în valoare de 30.000 de lei.

CITEȘTE ȘI:

Gheorghe Petic, vizat într-un nou dosar. Ar fi tras dintr-un Kalashnikov în plină stradă

Gheorghe Petic, condamnat la închisoare într-o cauză de viol

Gheorghe Petic, suspectat într-o cauză de viol, plasat în arest preventiv

Pedeapsa pe care au cerut-o azi procurorii pentru Gheorghe Petic, fostul polițist de frontieră, învinuit de viol

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4404 -0.3802%
USD USD 17.5494 0.3029%
RUB RUB 0.2654 0.7211%
RON RON 4.1118 -0.4720%
UAH UAH 0.6979 0.6054%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile