Logo Realitatea.md

Primăria Chișinău a demarat lucrările de dezinsecție și deratizare în subsolurile blocurilor de locuit din Chișinău

15 Mai 2018, 16:33 // Societate

Primăria municipiului Chișinău informează că serviciile municipale de profil efectuează lucrări de deratizare și dezinsecție în subsolurile blocurilor de locuințe din oraș, precum și în zonele de odihnă şi parcurile din capitală.

Foto simbol: dddnord.ro

Până acum, au fost deja executate lucrări de deratizare şi dezinsecţie în 1249 de blocuri de locuit din gestiunea întreprinderilor municipale, dar şi în 320 de blocuri, din totalul de 1093, administrate privat. Potrivit Direcţiei generale locativ-comunale şi amenajare, până la sfârșitul lunii mai vor fi încheiate intervențiile în blocurile tuturor gestionarilor fondului locativ. 

Lucrările de deratizare și dezinsecție sunt executate de către Centrul de sănătate publică a municipiului Chișinău, în urma unei licitaţii publice organizate în acest sens. Pentru lucrările de dezinsecție și deratizare a fondului locativ din bugetul municipal în anul 2018 au fost alocate 1,09 milioane lei. 

De menționat că lucrări de dezinsecție au fost desfășurate și în zonele de odihnă din Chișinău, în special în parcuri și scuaruri, împotriva larvelor de căpușe insectelor. În dependență de rezultat, intervenția va fi repetată peste 14 zile.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6156 -0.2000%
USD USD 16.7892 -0.0631%
RUB RUB 0.2479 -0.2013%
RON RON 4.2193 -0.3378%
UAH UAH 0.5969 -0.0335%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile