Logo Realitatea.md

Primăria din Chișinău a decis să înceapă curățenia de primăvară. „Facem curat lună”, campania de salubrizare a Capitalei (FOTO)

13 Martie 2018, 21:11 // Societate

Primarul general interimar al municipiului Chişinău, Silvia Radu, a convocat astăzi o şedinţă de lucru, în legătură în începerea campaniei de curăţenie de primăvară. În cadrul şedinţei, la care au participat toţi operatorii de salubrizare din capitală, au fost stabilite priorităţile şi modul de intervenţie a serviciilor în perioada campaniei de curăţenie.

Foto simbol

Potrivit primarului interimar Silvia Radu, în această primăvară campania de curăţenie se va desfăşura sub genericul „Facem curat lună”, iar mâine, 14 martie, va fi prima zi de intervenţie în care vor fi antrenate toate serviciile municipale de profil. Operatorii vor acţiona concentrat, sector după sector, iar startul campaniei de salubrizare va fi dat în sectorul Ciocana.

Pentru buna organizare şi desfăşurare a procesului de lucru, au fost stabilite adresele unde se va interveni, tipurile de lucrări și tehnica necesară. Operatorii de salubrizare vor acţiona pentru a asigura curăţarea trotuarelor, a staţiilor de aşteptare a transportului public şi a carosabilului.

Concomitent, se va interveni în parcuri, scuaruri, curțile blocurilor de locuinţă şi vor fi evacuate gheretele abandonate, dar şi vor fi reparate și vopsite băncile din parcuri și locurile de joacă pentru copii şi curățați arborii. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6590 0.1309%
USD USD 16.7833 0.4687%
RUB RUB 0.2721 1.3408%
RON RON 4.2456 -0.0400%
UAH UAH 0.6435 0.4057%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile