Logo Realitatea.md

Procuratura Generală a venit cu un apel, după apariția imaginilor cu piloții moldoveni, luați ostatici în Afganistan

12 Aprilie 2018, 12:38 // Societate

Procuratura Generală (PG) a emis un comunicat de presă, după ce au apărut mai multe imagini video cu doi piloți moldoveni, luați ostatici de talibani în Afganistan încă în toamna anului 2015.

Captură video: Renato Usatîi/ Facebook

„Autorităţile Republicii Moldova întreprind de mai mult timp acţiuni pentru rezolvarea, în cele mai sigure şi optime condiţii, a situaţiei vizând cei doi cetăţeni moldoveni, ţinuţi ostatici în Afganistan. Cazul este unul cu particularităţi specifice, care presupune acţiuni cu un mare grad de discreţie, dar mai ales, mult profesionalism şi responsabilitate. 

Unele informaţii vehiculate în presă de anumite persoane sunt total iresponsabile, riscă sa pună în pericol viaţa persoanelor ţinute ostatice şi să compromită acţiunile aflate în desfăşurare. 

Facem apel către mass-media să manifeste maxima prudenţă şi reţinere în mediatizarea informaţiilor vehiculate în spaţiul public de persoane neautorizate. Este un caz care vizează vieţile unor concetăţeni şi orice fel de abordare populistă sau politică ar putea produce daune majore operaţiunilor aflate în desfăşurare. Atragem, de asemenea, atenţia persoanelor care vehiculează informaţii de natură să pună în pericol viaţa ostaticilor, asupra consecinţelor legale pe care le pot purta în cazul în care, prin acţiunile lor, vor genera o turnură negativă în acest caz.

Cu astfel de cazuri privind luarea de ostatici s-au confruntat multe state din lume, rezolvarea acestor situaţii a fost întotdeauna extrem de complexă şi dificilă, uneori a durat ani de zile şi a necesitat implicarea unor resurse instituţionale importante. Autorităţile moldoveneşti au manifestat şi vor manifesta maximă preocupare pentru rezolvarea, în cele mai bune condiţii, a cazului cetăţenilor moldoveni deţinuţi în calitate de ostatici în Afganistan, punând pe prim plan grija ca vieţile lor să nu fie periclitate nici un moment”, este mesajul PG.

Imaginile au fost puse la dispoziție de către fostul primar de Bălți, Renato Usatîi, dat în căutare de autoritățile de la noi și refugiat în Federația Rusă. Acesta le-a făcut publice și pe contul său de Facebook.

Realitatea.md amintește că Judecătoria Centru a emis în luna octombrie 2016 mandat de arestare pe numele fostului primar, în dosarul privind tentativa de omor a omului de afaceri Gherman Gorbunţov. Procurorii au cerut arestarea lui Usatîi în baza mărturiilor făcute de Gorbunţov.

Mai mult, politicianul este învinuit de escrocherie în proporţii deosebit de mari. Procurorii susțin că prin intermediul unei companii off-shore, acesta l-a deposedat pe Gherman Gorbunţov de peste 68 de mii de acţiuni în sumă totală de peste 113 milioane de lei.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4396 0.5665%
USD USD 16.6856 0.1350%
RUB RUB 0.2626 0.1526%
RON RON 4.1765 0.6192%
UAH UAH 0.6314 0.1110%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile