Logo Realitatea.md Logo Realitatea.md RU

Profesorii din Moldova, revoltați de salariile mizere, anunță patru zile de proteste! Vor picheta clădirea Guvernului și a Parlamentului (DOC)

03 Ianuarie 2017, 12:55 // Societate

Angajații din domeniul Educației din Republica Moldova anunță patru zile de proteste la mijlocul lunii ianuarie. Motivele acțiunii de protest sunt salariile mizere, pe care aceștia le califică fiind sub nivelul minimului de existență. 

Foto simbol

Potrivit deciziei Consiliului General al Federației Sindicale a Educației și Științei, protestele se vor desfășura în perioada 17-20 ianuarie 2017. Cadrele didactice vor picheta clădirea Guvernului și a Parlamentului. 

Membrii de sindicat explică inițiativa de a organiza proteste prin nemulțumirea crescândă a membrilor de sindicat din ramură, cauzată de declinul continuu al situației materiale a angajaților din sfera educației și cercetării, din cauza diminuării capacității de cumpărare a salariilor acestora; subzistența personalului didactic-auxiliar și a celui didactic, salariul cărora a rămas neschimbat încă din anul 2014 și discrepanța dintre nivelul salariului mediu și în economia națională și salariul mediu al personalului didactic”.

Sindicaliștii cer majorarea salariului de funcție al personalului didactic și științifico-didactic cu 50%, începând cu 1 ianuarie 2017. Totodată, aceștia cer majorarea indemnizațiilor unice acordate tinerilor specialiști din ramură la plasarea în câmpul muncii – până la 50 mii lei (studii medii speciale) și, respectiv, 70 mii lei (studii superioare).

De asemenea, sindicaliștii cer autorităților recalcularea anuală, necondiționată, a cuantumului pensiilor pentru pensionarii încadrați în câmpul muncii și majorarea cuantumului burselor de studii cu 20%, începând cu 1 ianuarie 2017.

Federația Sindicală a Educației și Științei din Republica Moldova are circa 120 mii membri de sindicat și este membru al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova. Membrii Consiliului General al Federației Sindicale a Educației și Științei solicită solidarizarea centrelor sindicale național-ramurale din cadrul Consiliului Național al Sindicatelor din Moldova cu protestatarii. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.0030 -0.6936%
USD USD 17.9145 0.0771%
RUB RUB 0.2987 0.2013%
RON RON 4.5920 -0.9534%
UAH UAH 0.6968 0.1006%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
16 aug, 15:44 //

Operațiune în centrul Capitalei! Ofițerii SIS au fost surprinși în acțiune în plină zi (FOTO, VIDEO)

14 aug, 18:29 //

Stomatologia cedează poziția de cea mai scumpă facultate din Moldova. Locul de frunte îl deține o altă specialitate de la USMF

14 aug, 16:39 //

Foto: Facebook/ Restaurant „Ecaterina” Intoxicația în masă la nunta de vinerea trecută: Administratorii restaurantului spun că vina o poartă rudele miresei

14 aug, 10:17 //

Bani necontabilizați, băuturi contrafăcute, prostituate și produse alimentare expirate, depistate în cluburile de noapte din Capitală (VIDEO)

14 aug, 09:30 //

Foto simbol 18 persoane s-au otrăvit cu mâncare la o nuntă, petrecută într-un restaurant din Chișinău. Printre aceștia, doi copii

17 aug, 08:00 //

Istoria de succes a Svetlanei Tabacari, după două mandate de primară în Scoreni! A închis gura lumii cu proiecte mari și rezultate semnificative - Reportaj VIDEO, FOTO

18 aug, 17:07 //

Foto: politia.md Cu automobile și case de lux! Șapte persoane, REȚINUTE pentru evaziune fiscală şi spălare de bani (FOTO, VIDEO)

14 aug, 12:14 //

Foto simbol: PH-OnLine.ro Un autocar de pe ruta Chișinău-Ungheni s-a răsturnat la Călărași. În vehicul se aflau 40 de pasageri, 7 au fost transportați la spital

15 aug, 13:23 //

Conflict la Bulboaca! Iazurile care aparțin primarului au inundat localitatea, iar pagubele se preconizează a fi achitate tot din contul sătenilor (VIDEO, DOC)

17 aug, 15:58 //

La pământ, mâinile întinse! Poliția Capitalei și cei de la „Fulger” fac regulă în municipiu (VIDEO)