Logo Realitatea.md

Proiecte transfrontaliere finanțate de UE în Republica Moldova, România și Ucraina, vizitate de 10 jurnaliști din cele trei țări (GALERIE FOTO)

22 Octombrie 2017, 15:21 // Economie
// Autor:  
Tatiana Marcu

Un grup din zece jurnaliști din Republica Moldova, România și Ucraina au participat timp de o săptămână, în perioada 16-22 octombrie, într-o caravană prin cele trei țări pentru a vizita proiectele finanțate de Uniunea Europeană în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013.

Foto: facebook.com/Adriana Nicula

Caravana jurnaliștilor a început în Republica Moldova. Prima destinație a fost vizitarea Laboratorului Național Central la Chișinău din cadrul Serviciului Vamal care, în urma proiectului „Îmbunătățirea cooperării transfrontaliere între Republica Moldova și România privind produsele petroliere și alimentare”, a beneficiat de două laboratoare mobile. Bugetul proiectului a fost de peste 3,4 milioane euro. 

A urmat vizitarea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău și Centrul Universitare de Simulare în Instruire Medicală, care au beneficiat de o finanțare de circa 1,6 milioane euro pentru implementarea proiectului „Rețeaua de excelență est-europeană pentru cercetare și dezvoltare în bolile CHRONEX-RD”.

Jurnaliștii au vizitat și alt beneficiar al aceluiași proiect - Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași, care fac cercetări în științe medicale și sănătate publică.

Turul a continuat la nordul Republicii Moldova, unde jurnaliștii au vizitat Cetatea Sorocii, unde beneficiarii proiectului „Bijuterii medievale: Khotyn, Soroca, Suceava Mejekss”, au beneficiat de o finanțare de peste 3 milioane de euro.

Ulterior a urmat o vizită și la Cetatea de Scaun Suceava, beneficiarii aceluiași proiect.

La Cernăuți, Ucraina, reprezentanții mass-media s-au familiarizat cu trei proiecte transfrontaliere finanțate de UE. Este vorba de proiectul „Îmbunătățirea situației ecologice a bazinelor Prut și Nistru prin îmbunătățirea sistemelor de tratare a apelor uzate în Cernăuți și Drochia”, având un buget de peste 1,1 milioane euro. Al doilea este proiectul „Protecția frontierelor împotriva amenințărilor generate de animalele fără adăpost”, având o valoare de peste 694 000 euro. Cei din regiunea Cernăuți și-au dezvoltat rețeaua de turism festiv în Bucovina prin proiectul cu aceeași denumire, având o finanțare de peste 166 000 euro.

În România jurnaliștii au vizitat Camera de Comerț și Industrie Suceava, România, fiind beneficiarul proiectului „Centrul pentru sprijinirea afacerilor comune - instrument pentru promovarea dezvoltării antreprenoriatului în zona transfrontalieră RO-UA-MD”, cu o valoare totală de peste 1,4 milioane de euro.

Tot la Suceava am vizitat Muzeul Bucovina, care a beneficiat de proiectul „Patrimoniul Tradițional Comun - Element de promovare European, având o finanțare de 150 000 euro, dar și de alt proiect „Să păstrezi trecutul înseamnă să creezi viitorul”, având o finațare de peste 208 000 euro. 

A urmat vizitarea barajului Stânca-Costești, pentru construcția și întârirea căruia UE a alocat peste 9,2 milioane de euro, în cadrul proiectului „Prevenirea și protecția împotriva inundațiilor în bazinele superioare Siret și Prut, prin implementarea unui sistem modenr de monotirozare cu stații automat - EAST AVERT”.

Caravana a continuat la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Dancu, care este beneficiarul proiectului „Centrul de sprijin transfrontalier pentru dezvoltarea asistată a zootehniei”, în valoare de peste 618 000 euro.

Următoarele destinații au fost Spitalul județean de urgență din Vaslui, România, dar și Centrul social de îngrijiri din Ismail, Ucraina, care au beneficiat de proiectul „Energy - Cross Border Asset”, în valoare de peste 770 000 euro, fiind instalate panouri solare pentru reducerea consumului de energie.

Obiectivul Programului Operațional Comun România-Ucraina-Republica Moldova a fost îmbunătățirea situației economice, sociale și cea a mediului înconjurător în aria programului, în contextul unor granițe sigure, prin intensificarea contractelor dintre partenerii de pe fiecare parte a graniței. Valoarea totală a programului transfrontalier este de peste 126 milioane de euro.

Caravana jurnaliștilor a fost organizată de Secretariatul tehnic comun al POC și a permis vizitarea a 13 proiecte diverse.

Realitatea.md menționează că pe parcursul săptămânii viitoare va publica detaliat mai multe materiale despre proiectele transfrontaliere. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7167 1.1268%
USD USD 17.3067 0.1725%
RUB RUB 0.2586 -0.4619%
RON RON 4.2419 1.2822%
UAH UAH 0.6229 0.5488%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile