Logo Realitatea.md

Protestul nu a fost atât de pașnic. Un bărbat a intrat cu un automobil în mulțimea protestatarilor, iar apoi a fugit de la fața locului (FOTO)

17 Septembrie 2017, 18:19 // Societate

În timpul protestului din fața sediului Televiziunii Naționale, un microbuz de model Mercedes Sprinter a intrat în mulţime şi s-a deplasat în direcţia cordonului viu de poliţişti, punând în pericol viaţa şi sănătatea celor prezenţi la protest. Bărbatul aflat la volan, care s-a demonstrat că nu este proprietarul mașinii, a fugit de la fața locului, anunță Poliția RM într-un comunicat oficial. 

Foto: poliția.md

Poliția menționează că și proprietarul automobilului, un bărbat de 43 de ani din raionul Hâncești, a încercat să fugă de la fața locului, deplasându-se pe contrasens cu mijlocul de transport, unde a fost stopat de agenții de patrulare și escortat la Inspectorat pentru documentare. 

În continuare sunt desfăşurate măsuri speciale de investigaţii pentru identificarea şi localizarea şoferului care a intrat cu microbuzul în mulțime. Pe acest fapt s-a dispus iniţierea unei cauze penale, iar microbuzul va fi ridicat în calitate de corp delict conform procedurii.

Potrivit informațiilor preliminare, nimeni nu a avut de suferit în urma acestui incident. 

Realitatea.md amintește că astăzi, partidele de opoziție au organizat un protest în fața Parlamentului RM. Oamenii au protestatat împotriva actualei guvernări și schimbării sistemului electoral, după care s-au deplasat în coloană până la sediul Televiziunii Naționale din strada Miorița 1, pentru a cere postului național de televiziune emisie în direct pentru partidele de opoziție.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.3948 0.4596%
USD USD 17.2940 0.4006%
RUB RUB 0.2919 0.4128%
RON RON 4.4025 0.4953%
UAH UAH 0.6375 0.3621%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile