Logo Realitatea.md

PSRM „sare la gâtul” Ambasadorului UE la Chișinău, dar nu și la cel al Federației Ruse

23 Februarie 2021, 11:14 // Politica

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova își exprimă nedumerirea în legătură cu unele declarații „frecvente și scandaloase ale unor ambasadori acreditați în Republica Moldova”, în special ale șefului Misiunii UE în Republica Moldova, Peter Michalko, pe care le consideră ca „o intervenție gravă în treburile interne ale unui stat suveran”.

Potrivit PSRM, șeful misiunii UE în Republica Moldova, Peter Michalko, într-un interviu acordat portalului Media Azi, și-a permis să facă „comentarii dure” cu privire la Consiliul Coordonator al Audiovizualului din Moldova, pentru că „nu ar avea insuficiente pârghii de combatere a „dezinformării și a știrilor false”.

Totodată, socialiștii afirmă că, într-un alt interviu acordat portalului Cotidianul, Ambasadorul UE la Chișinău a criticat unele legi adoptate de Parlament și le-a calificat „dubioase” și care „au aruncat țara înapoi”. „Aș dori să clarific cu domnul Michalko despre ce legi este vorba?”, se întreabă PSRM într-un comunicat de presă.

„Poate vă referiți la Legea privind funcționarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova, care stabilește în țară norme europene de egalitate lingvistică și interetnică? Sau este vorba despre Legea care prevede anularea cenzurii rușinoase a știrilor rusești și programelor informațional-analitice, care a fost introdusă la inițiativa oligarhului fugar Vlad Plahotniuc și a subminat parteneriatul nostru cu Federația Rusă? Sau poate trimisul UE este nemulțumit de anularea unei alte legi antisociale rușinoase care a pus povara pentru returnarea miliardului furat pe umerii cetățenilor, inclusiv a pensionarilor, familiilor numeroase, mamelor singure?

Sau respectatul oficial european nu este mulțumit de Legea privind reducerea vârstei de pensionare pentru cetățenii țării noastre, adoptată de Parlamentul Moldovei? Sau domnului Michalko nu îi plac legile care consolidează statutul autonomiei găgăuze în Republica Moldova? Sau, poate, în urma solidarității euro-atlantice, șeful Misiunii UE a decis să-și exprime indignarea față de anularea vânzării teritoriului Stadionului Republican către Ambasada SUA?”, se mai întreabă PSRM.

Referitor la aceste legi, enumerate mai sus, socialiștii afirmă că „Legile adoptate la inițiativa fracțiunii PSRM în Parlament în decembrie 2020 corespund nevoilor și aspirațiilor majorității populației și obligațiilor pe care Partidul Socialiștilor le-a făcut față de alegătorii săi înainte de alegerile parlamentare”.

Astfel, Partidul Socialiștilor îndeamnă șeful misiunii UE în Republica Moldova, Peter Michalko, precum și toți reprezentanții corpului diplomatic acreditat în țara noastră, „să respecte independența și suveranitatea Republicii Moldova, să respecte statutul unui diplomat și să nu încalce eticheta diplomatică”.

Precizăm că, deși PSRM vorbește de acțiunile mai multor „Ambasadori acreditați la Chișinău”, critică doar declarațiile șefului misiunii diplomatice a UE în țara noastră, însă nu și acțiunile ambasadorului Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, care recent a participat la o videoconferință organizată de forțele separatiste de la Tiraspol, care la fel subminează independența și suveranitatea Republicii Moldova, lucru criticat de Ministerul de Externe de la Chișinău.  

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.3426 0.1835%
USD USD 17.4546 -0.4227%
RUB RUB 0.2368 0.0422%
RON RON 4.3784 0.2129%
UAH UAH 0.6257 -0.3186%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile