Logo Realitatea.md

PSRM, nemulțumit de numirea noilor membri în Guvern. „Vom înregistra la primele ședințe ale Parlamentului o moțiune de cenzură pentru acești miniștri”

10 Ianuarie 2018, 11:05 // Politica

Partidul Socialiștilor dezaprobă modalitatea de numire a noilor miniștri și viceprim-miniștri, motivând prin faptul că aceasta este o nouă tentativă a majorității de la guvernare pentru a captura puterea absolută și a suspenda președintele Republicii Moldova, prin intermediul Curții Constituționale de.

„În condițiile actuale de manipulare și provocare din partea guvernului ilegal, precum și a interpretării abuzive a Constituției, doar poziția clară și fermă a șefului statului poate proteja interesele cetățenilor Republicii Moldova și ale întregului stat. PSRM susține decizia fermă și întemeiată a președintelui, Igor Dodon, de a se opune aprobării candidaților compromiși la cele mai înalte funcții în stat precum și a promovării legilor anti-naționale”, se menționează într-o declarație a PSRM.

Potrivit sociașliștilor la primele ședințe plenare ale sesiunii de primăvară-vară a Parlamentului, fracțiunea PSRM va veni cu inițiativa legislativă de a introduce moțiunea de cenzură contra noilor membri ai Guvernului care au fost numiți în funcție fără a ține cont de normele constituționale.

„Partidul Socialiștilor condamnă categoric atacul guvernării nelegitime asupra libertății cetățenilor Republicii Moldova la informare, aceste acțiuni fiind în contradicție cu documentele naționale și internaționale cu privire la drepturile omului. Acțiunile recente ale regimului de la guvernare au confirmat încă o dată corectitudinea poziției Partidului Socialiștilor. PSRM își îndeamnă toți susținătorii, toate forțele patriotice ale țării, să sprijine eforturile președintelui Republicii Moldova”, se mai precizează în declarație.

Realitatea.md amintește că astăzi cei șapte membri noi, cinci miniștri și doi vicepremieri din Guvernul Filip, au depus jurământul în prezența președintelui Parlamentului, Andrian Candu, și premierului, Pavel Filip, după ce șeful statului, Igor Dodon, a  fost suspendat temporar din funcție, pentru că a refuzat în mod repetat numirea acestora în funcție. De asemenea, speakerul a semna și decretele de numire în funcție a acestora.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.6952 -0.1120%
USD USD 16.8672 -0.3321%
RUB RUB 0.2980 -0.2677%
RON RON 4.4405 -0.3322%
UAH UAH 0.5855 -0.4082%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile