Logo Realitatea.md

Rețineri la ”pachet”: Procurori, ofițeri de investigații și polițiști – încătușați pentru 72 de ore

17 Ianuarie 2018, 11:54 // Societate

Cinci persoane, printre care doi procurori din cadrul Procuraturii municipiului Chişinău, oficiul Ciocana; un ofiţer superior de urmărire penală de la Inspectoratul de Poliţie Ciocana; un ofiţer de investigaţii din cadrul Direcţiei nr. 3 a INI a IGP, precum şi un civil (fost poliţist), au fost reţinuţi, ieri, de Procuratura Anticorupţie, pentru acţiuni coruptibile.

Foto simbol

Potrivit Procuraturii, bănuiţii au pretins anul trecut de la administratorul unei firme diferite sume de bani, pentru a-l elibera din detenţie şi a înceta cauza penală, în care omul de afaceri, împreună cu încă doi colegi, erau cercetaţi penal pentru evaziune fiscală în proporţii mari. Potrivit surselor, persoanele reținute ar fi estorcat bani în mărime de aproximativ 200 000 de euro.

După primirea unei părţi din suma pretinsă, procurorii de comun acord cu poliţiştii au „aranjat” eliberarea celor trei oameni de afaceri din „arest preventiv” – „sub control judiciar” şi le-a returnat o parte din obiectele şi actele ridicate în timpul percheziţiei.

Ulterior, urmare a faptului neconstatării bănuielii rezonabile de comitere a infracţiunii de evaziune fiscală de către gestionarii firmei, procurorii în comun cu poliţiştii le-au recomandat celor trei să recunoască vina, urmând ca faptele lor să fie recalificate în „fals în acte”.

În prezent, se întreprind toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cazului, deoarece în faptele de corupţie menţionate supra sunt bănuite mai multe persoane, care au avut roluri diferite în procesul de pretindere, acceptare şi primire a banilor, fiind necesar a fi efectuate mai multe acţiuni de urmărire penală: confruntări, audieri suplimentare în calitate de martori, audierea suplimentară a bănuiţilor, etc.

Cei cinci au fost reţinuţi prevetiv pentu 72 de ore, iar dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi de comiterea coruperii pasive, în proporţii deosebit de mari, ei riscă de la 7 până la 15 ani închisoare.

Citeste tot despre: agent economic, cna, euro, mită, operațiune, PA, rețineri
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3137 0.7969%
USD USD 17.0729 0.2537%
RUB RUB 0.2568 2.1480%
RON RON 4.1402 0.6956%
UAH UAH 0.6145 0.5893%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile