Logo Realitatea.md

Realism și idealism în politica externă europeană: 100 mln euro pentru drumul european al R. Moldova

07 Iulie 2017, 12:43 // Opinii si editoriale
// Autor:  
Iulian Chifu

Marea temă de căpătâi în politica mondială este unde să plasăm linia fină de delimitare a politicilor externe – a unui stat, a unei organizații sau a unul organism multilateral transnațional – între idealism și realism în abordările către actori terți.

Firește că fundamentele oricărei asemenea relații și realități trec prin multe furci caudine. Principalul ține de principii și valori, de abordări și mod de a vedea lumea inclusiv prin prisma perspectivei proprii de dezvoltare a propriei țări și comunități. Pe scurt, de abordarea idealistă care are la bază opțiuni clare de convergență a fondului de valori agreat de părți.

De cealaltă parte, același tip de relație are și o bază profund realistă, care se raportează pe de o parte la interesele pragmatice, uneori chiar cu note de cinism, ale actorilor internaționali, dar și la nevoia de adaptare a politicilor de birou la realitățile concrete din jur. Nu faci politici publice, cu atât mai mult politică externă, cu entități ideale, virtuale sau plăsmuite de așteptări nerealiste, ci cu actori concreți, cu situații reale concrete, cu reacțiile și acțiunile lor concrete.

Dealtfel, politica este tocmai arta posibilului și atingerea obiectivelor pragmatice ale unui stat/entitate internațională în condițiile în care partenerul este unul concret cu o anumită structură dată, cu lideri concreți, cu înclinațiile și obișnuințele de funcționare, cu populația, preferințele și nivelurile de ambiție pe care și le trasează, cu propria reprezentare despre sine și locul propriu în lume.

Dacă depășim spațiul teoretic și marșăm spre componenta practică-aplicativă a unor politici de birou sau strategii mutate în realitatea concretă din jur, cu instituții, lideri, partide și mai ales oameni – cetățeni, contribuabili, alegători, totodată -, vom vedea că vorba privind socoteala de acasă care nu se mai potrivește cu cea din târg este prezentă fără drept de apel. Iar rămânerea în spațiul îngust al unor iluzii autocreate și lipsa de flexibilitate poate duce la ratarea obiectivelor de politică externă stabilită, ba chiar expunerea propriului public/popor/contribuabili unor costuri concrete, directe și altora de imagine extrem de mari.

Realpolitik în sprijinirea Republicii Moldova și baza acestei asistențe

Dacă revenim la cazul recent al alocării de către Uniunea Europeană a macrofinanțării de 100 mln de euro, aveam cea mai clară aplicare a principiilor teoretice enunțate mai sus, de data aceasta într-un plan real, concret. Într-adevăr, vedem că Uniunea Europeană, la nivelul mecanismelor complexe de decizie ale sale, a aprobat acordarea acestei sume în anii 2017-2018 în trei tranșe din care 40 mln euro sunt nerambursabili iar 60 mln euro rambursabili.

Asistența macro-financiară a fost solicitată de către Republica Moldova în contextul unei situații economice dificile, marcată de suspendarea sprijinului financiar internațional — urmare a bine-cunoscutei fraude bancare din 2014, de condiții climatice nefavorabile care au afectat producția agricolă, precum și de limitarea exporturilor către Rusia și Ucraina.

Condițiile detaliate de acordare aa împrumutului și de plată a fiecărei tranșe urmează a fi negociate ulterior de către Comisia Europeană cu autoritățile locale și incluse într-un Memorandum de Înțelegere. Respectarea riguroasă a tuturor condițiilor agreate va fi monitorizată permanent de către Comisia Europeană și Serviciul European de Acțiune Externă.

Aceasta e componenta realistă directă a politicii concrete a UE față de Republica Moldova. Un blocaj, o situație financiară deosebită, probleme ce puteau duce la încetarea de plăți a statului Republica Moldova, cu consecințe directe asupra cetățenilor săi, a făcut ca Uniunea Europeană să intervină. Cadrul este dat de relația preexistentă între UE și Republica Moldova, respectiv de Acordul de Asociere.

Punerea în aplicare a Acordul de Liber Schimb dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova, parte a Acordului de Asociere încheiat între Uniunea Europeană și Republica Moldova, a avut deja efecte iar pentru Chișinău s-a dovedit un succes în măsură să încurajeze drumul său European și respectarea angajamentelor sale de reformă deoarece deja acest pas a atenuat parțial efectele factorilor menționați mai sus. În plus, Uniunea Europeană este în prezent principalul partener comercial, absorbind în 2016 un procent de 63 % din totalul exporturilor Republicii Moldova(România deținând primul loc de la distanță în cadrul acestor schimburi, atât la importuri cât și la exporturi, o dependență greu de negat sau ocolit).

Componenta respectării valorilor și angajamentelor convenite UE-Republica Moldova

O declarația comună a Parlamentului European, Consiliului și Comisiei confirmă că un element important al procesului de monitorizare îl va constitui respectarea democrației și statului de drept și garantarea drepturilor omului, inclusiv implementarea recentelor recomandări ale Comisiei de la Veneția privind modificarea sistemului electoral. Acestea sunt garanțiile de natură idealistă, respectiv formulele respectării principiilor și valorilor donatorului în relația bilaterală, acceptate de autoritățile de la Chișinău, relație convenită tot prin acord direct. Adică angajamente asumate de către Republica Moldova prin Acordul de Asociere și Acordul de Liber Schimb.

Este vorba despre precondiții generale, care țin de principiile și valorile convenite de Republica Moldova și Uniunea Europeană. La acestea se adaugă condiționările asumate în mod concret în acest caz, pentru acest împrumut, condiționări introduse pentru ca donatorul, finanțatorul Republicii Moldova, Uniunea Europeană, să aibă garanțiile că Chișinăul va avea resursele de unde să ramburseze cele 60 milioane de euro care reprezintă tranșele care sunt împrumutate.

Cele trei tranșe au atașate câte 10 condiții convenite la fiecare din ele și asumate de către Republica Moldova și care vizează concomitent dezvoltarea și atractivitatea Republicii Moldova pentru investitori și, în același timp, dezvoltarea unui sistem intern instituțional care acordă avantaje și creșterea nivelul de trai al cetățenilor Republicii Moldova, respectiv încrederea lor în sistemul democratic și regulile europene. Este vorba despre condiții în ce vizează “un ambițios program de reforme, agreat cu autoritățile de la Chișinău, care va viza, în principal, lupta împotriva corupției, independența justiției, o mai bună guvernare, inclusiv în domeniul financiar, bancar și energetic, reforma administrației publice, precum și aplicarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană”, potrivit lui Sorin Moise, raportorul pentru acest proiect din Parlamentul European, ultima instituție a UE care a validat, după ample dezbateri, proiectul.

Poziționări, realism și spațiul jocului politic intern față de Acord

Merită să ne uităm, în acest punct, la poziționarea diferiților actori față de această politică publică a UE concretă.

Mai întâi, componenta anti-europeană, rusofilă și pro-rusă a administraației de la Chișinău - ne referim în mod direct la Președintele Igor Dodon – a evitat să comenteze subiectul tocmai pentru că e contrar agendei sale, pe de o parte, și pentru că a critica bani ce vin în țară și îmbunătățesc soarta cetățenilor este contraindicată la nivel imagologic. Or Igor Dodon e un populist, care privește cu atenție sondajele și media și le acordă o atenție mai importantă chiar propriilor principii. Pragmatic, el va putea reveni la fiecare reformă concretă și se poate opune, direct sau prin intermediul Partidului Socialiștilor, poate critica condiționările concrete acolo unde îi crează dificultăți, și va putea submina aplicarea programului de pe poziții pro-ruse dar fără să assume direct criticarea împrumutului de la UE.

Componenta pro-europeană are două dimensiuni: una guvernamentală, care a Salutat acordul și l-a prezentat ca o victorie a propriei activități și a reformelor, considerând acest pas și ca o validare pozitivă a ceea ce face. Firește că e politică de comunicare și e discutabil fără nici o problemă și implementarea reală a reformelor de până la această oră, și aplicarea concretă a acestor reforme. Dar asta e treaba opoziției pro-europene, care acceptă că drumul e corect, că tranșa ajută populația, dar care are o problemă cu faptul că reformele sunt mimate sau eludate sau că aplicarea lor e incompletă sau tărăgănată, astfel că nu-și ating obiectivele.

Aici intervine însă mai concret și mult mai profund mecanismele de monitorizare ale societății civile și cele oficiale, ale Serviciului de Acțiune Externă și ale Comisiei Europene. Mult mai rutinate și experimentate, aplicând numeroase programe și în trecut, aceste instrumente pot monitoriza și avertiza finanțatorul de pașii greșiți, de neaplicarea deplină sau întârzierile reformelor concrete în Republicii Moldova. Și mai ales poate avertiza despre nerespectarea principiilor conținute în precondițiile acordului – democratizare și stat de drept, menținerea caracterului multipartidist în Parlament, respectiv respectarea recomandărilor Comisiei de la Veneția – Comisia pentru Democrație și Drept a Consiliului Europei în cazul avizului privind modificarea sistemului electoral.

Aici e locul să vedem reacțiile opoziției pro-europene din stradă, respectiv a criticilor guvernului de pe poziții europene. Guvernarea a speculat deja abordările anterioare ale opoziției care vizau tentative de blocare a acordării tranșei de împrumut pe motiv că banii vor fi furați de actualul regim  – în narațiunea pe care o tot propovăduiește această componentă a spectrului politic din Republica Moldova – sau pe motivul că nu există condiționări puternice față de menținerea opțiunii sale electorale de păstrare a sistemului proporțional. Ca și în cazul banilor de la FMI, și în acest caz, al banilor veniți de la Comisia Europeană, o asemenea plasare e contraproductivă din punct de vedere comunicațional deoarece înseamnă că te plasezi împotriva propriilor tăi cetățeni. Motivația idealistă de opunere totală față de orice ar face guvernarea – rău sau bun – pentru că asta ar ajuta sistemul actual condus de Plahotniuc, e salutară ca intransigență și consecvență, dacă nu ar fi contraproductivă în planul realității concrete și al bătăliei pentru obiectivele de natură electorală în perspectiva alegerilor generale din sfârșitul lui 2018-începutul lui 2019.

Firește că marja disputelor politice ar trebui menținute la nivelul îndeplinirii condițiilor concrete, cele prealabile și cele associate fiecărei tranșe. Dar din pozițiile realizării pe deplin a acestor condiționalități, nu de pe cele ale ruperii acordului sau blocării sale. În plus, tentația migrării temei spre tema esențială de dispute publică și politică a acestui moment, sistemul electoral, este una legitimă, dar cuprinde de asemenea câteva piedici și limitări. Aceasta pentru că ajungem din nou în spațiul INTERPRETĂRILOR recomandărilor Comisiei de la Veneția.

Toată lumea recunoaște faptul că trebuie respectate recomandările Comisiei de la Veneția. Unii mai voluntari încearcă să afirme contrarul, deși acordul curent închide această temă. Totuși esența se rezumă în INTERPRETAREA dacă acel document a afirmat că votul uninominal/mixt e inacceptabil sau dacă a afirmat că e dreptul suveran al statului să decidă sistemul de vot. Asta deoarece și dezbaterea din Parlamentul European a vizat aceeași temă.

Or, la acest capitol, nu mai avem de a face cu interpretări, ci cu un text concret. E dreptul suveran al statului, al oricărui stat democratic, să opteze pentru un sistem de vot democratic. Oricare ar fi el. Nici Comisia de la Veneția, nici Parlamentul European nu poate critica sau impune un sistem de vot. Singura discuție în cadrul ambelor instituții este cum se poate modifica un sistem electoral preexistent și care sunt problemele pe care le întâmpină actuala formă de proiect de modificare, votat în prima lectură.

Soluție a puterii, abdicare sau compromis al Opoziției?

În mod normal, pe această temă ambele părți trebuie să scape de abordările extreme și să evite confruntarea acolo unde nu mai încape în discuție: puterea – pot adăuga susținătorii socialiști din Parlament care au marșat pe votul mixt - să renunțe la a afirma relativitatea aplicării prevederilor/recomandărilor Comisiei de la Veneția – da, sunt recomandări, dar cu forță politică și de imagine enorme, acum și incluse în acordul și precondiționările acestor tranșe de macrofinanțare – în timp ce opoziția de toate culorile, politică sau civică, să recunoască faptul că și formula de vot uninominal și mixt sunt perfect democratice și acceptabile după normele democratice.

În al doilea rând, părțile trebuie să se aplece asupra două componente obligatorii în acel aviz, respectiv modul de schimbare al sistemului de vot – prin consens larg, prin discuții și negocieri, respectiv o formulă convenită. Iar cea de-a doua componentă, că trebuie respectate observațiile vizând găsirea unor soluții care țin de reprezentarea regiunii separatiste, a minorităților, a egalității de gen, etc. Deci ambele părți trebuie să vină cu soluții la partea a doua, a prevederilor imperative, și trebuie să participe la negocierile vizând soluția finală în prima parte.

După anunțul Maiei Sandu, opoziția pro-europeană refuză să participle la negocieri. E o opțiune pe care o poate îmbrățișa de pe pozițiile idealismului și intransigenței pe care o adoptă, dar cu costurile aferente abdicării de la participare și a plasării sale în unghiul în care deschide calea adoptării formulei convenite de cei aflați în jurul mesei. Pentru că în cazul consensului, absența sau inflexibilitatea nu sunt posturi care să valideze încălcare de către putere a termenilor Avizului de la Veneția, din contra, deschid calea spre validarea consumării acestor precondiții, tocmai pentru că opoziția intrasigentă vrea să impună exclusiv propria abordare, propria soluție, scrutinul pe listă, fără a asculta cealaltă parte.

Rămâne, firește, o imponderabilă care se regăsește în substrat în Avizul Comisiei de la Veneția, dar mai ales explicit în Acordul de macrofinanțare și condiționările lui. Este vorba despre menținerea unui Parlament real multipartidist. Deci perspectiva votării pe noul sistem de vot a unui Parlament care se dovedește nu mai bogat și reprezentativ, ci mai sărac și eventual bipartizan – PSRM-PDM – ar putea crea dificultăți majore actualei puteri și ar încălca regulile trasate de împrumut și convenite de actuala putere. Asta, desigur, dacă nu cumva ideea boicotării de către PAS/Opoziția pro-europeană nu e doar o glumă sau o opțiune posibilă dar improbabilă, ci această alegere de abdicare definitivă prin neprezentare nu ar valida orice rezultat ar reieși din votul pe noul sistem electoral impus de majoritate și considerat conform avizului Comisiei de la Veneția prin absența opoziției de la dezbateri.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.0030 -0.6936%
USD USD 17.9145 0.0771%
RUB RUB 0.2987 0.2013%
RON RON 4.5920 -0.9534%
UAH UAH 0.6968 0.1006%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile