Logo Realitatea.md

Recunoașterea actelor de studii, insuficiența cadrelor didactice și finanțarea școlilor, discutate în cadrul vizitei Monicăi Babuc în Taraclia (FOTO)

21 Iulie 2018, 09:31 // Societate

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a participat la ședința comună a Guvernului cu Autoritățile Publice Locale (APL) din raionul Taraclia, care s-a desfășurat la Universitatea de Stat din Taraclia „Grigore Țamblac”. La întrunire au participat prim-ministrul Pavel Filip, membrii cabinetului de miniștri, reprezentanții APL de nivelul I și II, consilieri raionali și locali, reprezentanții instituțiilor publice și ai societății civile.

Foto: mecc.gov.md

În cadrul discuțiilor au fost abordate mai multe subiecte din domeniile de competență, și anume: recunoașterea/autentificarea actelor de studii; insuficiența cadrelor didactice șia personalului auxiliar; finanțarea „per elev” a instituțiilor de învățământ; îmbunătățirea sistemului de salarizare a angajaților din domeniul culturii; evaluarea externă și asigurarea calității studiilor la Universitatea de Stat din Taraclia; promovarea modului sănătos de viață prin practicarea sportului; ș.a.

De asemenea, ministrul Monica Babuc a avut mai multe întâlniri cu locuitorii orașului Tvardița. Oficialul a apreciat diversitatea și potențialul cultural al regiunii, care se datorează conviețuirii reprezentanților mai multor etnii, precum și tradițiilor și obiceiurilor păstrate de către aceștia. Totodată, Monica Babuc a vizitat palatul de cultură, muzeul de istorie a ținutului, liceul și centrul de reabilitare a copiilor din Tvardița.

În cadrul discuțiilor cu cetățenii, ministrul Monica Babuc i-a îndemnat să aplice la diverse proiecte finanțate atât din interior, cât şi din exterior. Oficialul a subliniat beneficiile oferite de către Programul de dezvoltare a Centrelor de Tineret, Programul de asistență pentru dezvoltarea și consolidarea Consiliilor Locale ale Tinerilor; Programul de Granturi pentru organizațiile de tineret; Concursul proiectelor culturale și editoriale finanțate din bugetul de stat, etc.

La final, participanții la discuții au apreciat măsurile întreprinse de către minister pentru redresarea situației din sistemul educațional, subliniind necesitatea colaborării dintre autoritățile locale și cele centrale, în vederea asigurării accesului la studii de calitate și mai ales la aprofundarea cunoștințelor de limba română în rândul minorității bulgare.

În context, menționăm că în raionul Taraclia activează 36 de instituții de învățământ general, frecventate de către 3319 elevi. Numărul total al profesorilor este de 565, dintre care 69,7% dețin grade didactice. În ceea ce privește rețeaua instituțiilor de cultură din regiune, aceasta este variată și bogată, cuprinzând 23 de case de cultură; 24 de biblioteci, majoritatea cărora au fost dotate prin intermediul Programului „Novateca"; 5 muzee locale, precum și 2 instituţii de învăţământ artistic extrașcolar.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 18.9105 -0.0787%
USD USD 16.6386 0.2736%
RUB RUB 0.2482 -0.1207%
RON RON 4.0576 -0.1403%
UAH UAH 0.5989 -1.0083%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile