Logo Realitatea.md

Reflecții asupra opiniilor publice privind rezultatele primului concurs pentru funcția de Președinte al ANI

24 Octombrie 2017, 10:46 // Opinii si editoriale

Dumitru Țîra,

Membru al Consiliului de Integritate (CI)

al Autorității Naționale de Integritate (ANI)

Stimați cetățeni, dragă societate!

Din start menționez că acest text este opinia mea personală și nu constituie poziția oficială al Consiliului de Integritate al ANI. 

Pe lângă multiplele domenii care mă preocupă zilnic, urmăresc cu mare interes comunicarea publică și discuțiile din societatea noastră privind activitatea Consiliului de Integritate al ANI și în special cele privind rezultatele concursului la funcția de Președinte al ANI.

Unul dintre ultimele articole lecturate a fost cel publicat de Europa Liberă “Demisia lui Teodor Cârnaţ şi „paralizia” Autorităţii Naţionale de Integritate”, puteți citi aici

Astfel, după abundența “interesului public” față de acest subiect, am considerat necesar să-mi expun public opinia, în primul rând ca om preocupat de un obiectiv pe care trebuie să-l îndeplinească, acela de a identifica un președinte potrivit pentru ANI.

Concursul vieții pentru candidați

Concursul s-a desfășurat în strictă conformitate cu legea și procedurile corespunzătoare. A fost transparent, cu transmisiuni live la fiecare etapă pe privesc.eu și rlive.md, cu implicarea ONG-urilor care și-au dat interes și când au avut timp să se ocupe și de această activitate, cu deschidere maximă față de orice solicitare și cu îndemnuri continue ale CI ANI către profesioniștii din domeniu și societatea civilă să-și depună dosarele și să participe în concurs cât mai mulți candidați.

Ca și în zicala, “Erau trei, Luca și Matei” … au fost patru candidați, dintre care primul nu s-a calificat din cauza “problemelor publice de integritate”, deși nu contest deloc calitățile sale profesionale, al doilea s-a retras brusc din motive necunoscute, și au rămas doi – dl Victor Stratilă și dl Teodor Cârnaț. Nu mă voi expune despre calitățile lor profesionale, dar este de apreciat măcar faptul au dat dovadă de curajul minim de a participa în acest concurs public. O să fac abstracție și de faptul că au apărut public până la concurs pentru a-și expune gândurile și ideile privind ce și cum ar trebui să fie și să fie făcut la ANI și în sistem, dar odată ce nimeni nu a sesizat acest fapt, să-l lăsăm așa. 

A durat suficient de mult până CI ANI a obținut avizul SIS (la asta o să revin mai jos) și toate celelalte acte ce vizează candidații și în sfârșit dorința cea mai mare a membrilor CI ANI s-a întâmplat, a fost stabilită data concursului. A fost proba scrisă, care în felul în care este prevăzută în Regulamentul de Concurs este imposibil de a fi trucată, după care proba de interviu, care a fost transmisă live și este publică. Indiferent ce ar spune analiștii, comentatorii, anumite ONG-uri și alți reprezentanți ai societății, cred că este important să menționez că eu nu am sesizat nicio tentativă sau încercare de a influența membrii CI ANI în vreun fel, la aprecierea pregătirii profesionale și cunoștințelor în domeniu ale participanților la concurs. Eu nu am fost abordat de nimeni (și sugerez nici să nu se încerce pe viitor), nu am avut nicio discuție despre acest subiect cu nimeni, iar în cadrul CI ANI, urmând etica profesională sau poate chiar și temerea de a nu deveni informațiile publice, nimeni din colegi nu s-a expus sub nicio formă despre candidați. Rezultatele au fost făcute publice imediat după fiecare probă și nici aici nu cred că este ceva de comentat.

“Poligraful” - detectorul comportamentului simulat 

S-a ajuns la proba de poligraf, ale cărei rezultate deja au stârnit mari discuții și le cunoaștem cu toții. Este pentru prima dată când am văzut un raport al probei de poligraf. Trebuie să recunosc că m-a impresionat, în felul în care orice nouă experiență este captivantă. Citind aceste rapoarte, pot să spun cu siguranță că proba de poligraf nu este o încercare ușoară pentru orice om, dar e cert că fiind introdusă ca practică în multiple țări, nu este de contestat și de subestimat valența acesteia pentru transparența și aprecierea candidaților pentru o funcție de control.

În fine… ceea ce a urmat după aceste rezultate este o situație absolut regretabilă și descalificantă pentru toți cei care s-au expus public și pentru întreaga societate, pentru că toate aceste acțiuni au dus la o decredibilizare a procesului în sine și în întregime, dar și a viitoarei activități ai instituției.

Imediat după anunțarea raportului poligraf, candidații au contestat vehement rezultatele, declarându-se absolut integri și acuzând pe oricine și orice era oarecum vizat în acest proces. Presa a dat titluri care mai de care, unii chiar încercând să invoce teorii conspiraționiste. Unele ONG-uri au folosit ocazia pentru a mai ieși odată în public pentru a contesta întreg procesul, chiar dacă au fost implicate direct și au stat la bazele acestuia – participând la elaborarea legii în cadrul proiectelor pe care le gestionează, contribuind la proiectul regulamentului de concurs și monitorizând concursul la fiecare etapă. Domnul Strătilă a publicat raportul privind prestația sa pe Facebook. A doua zi a fost și mai interesantă, domnul Teodor Cârnaț, cum au apreciat unii - dă dovadă de curaj și își anunță demisia din calitatea de membru CSM, cu două luni înaintea expirării mandatului. O parte din societate îl laudă că e primul care face un asemenea gest, alții îl critică și îl acuză că s-a folosit de această ocazie.

Vreau să vă spun că, exersând și consultanța în comunicare, l-aș fi sfătuit să facă la fel, să-și dea demisia de la CSM și să facă uz de această situație pentru a obține cât mai multă credibilitate și încredere socială pentru viitoarea participare la următorul concurs. Doar că ce a urmat a fost greșit… Într-adevăr e un gest, chiar dacă mai erau doar două luni… Dar, era să rămână gest, dacă dl Cârnaț nu mitralia acuzații în toate părțile, dar acționa ca un jurist adevărat și profesionist, adică contesta rezultatele poligrafului și se înscria iarăși la concurs. În afară de dl Cârnaț și dl Strătilă, aceste rapoarte poligraf în mod normal, procedural, le cunosc și membrii CI ANI, iar aceștia după ce au vazut rezultatele, nu au scos niciun cuvânt și le-au lăsat fără comentarii chiar și în cadrul ședinței. Această tăcere a însemnat dezamăgire. Și nu pot să comentez rezultatele, pentru că ar fi ilegal.

Legea ANI, deja cea de toate zilele

Toți spun că durează prea mult. Inclusiv membrii CI ANI spun asta, chiar dacă în condițiile legii mai repede nu se poate. Dacă analizăm termenii și procedurile, nu este posibil mai repede. Legal, nu este posibil. Iar problema nu vine de la CI ANI. Problema vine de la legea votată, Legea ANI care este apreciată ca o reformă pozitivă, modernă și progresistă. Și într-adevar așa este. Avem o lege modernă care construiește o instituție modernă, la standarde europene/internaționale. Este o lege progresistă, care introduce multe elemente noi în acest sistem, care asigură transparență și control la tot ce înseamnă venituri și interese și care ar trebui să împingă Moldova înainte pe această filieră. Este un succes recunoscut de guvernare, de ONG-urile de profil și chiar de partenerii de dezvoltare.

Legea are trei probleme mari care trebuie rezolvate, iar aceasta nu ține în niciun fel de CI ANI: 

- Nu a fost reglementată procedura de tranziție provizorie de la CNI la ANI. Acest fapt limitează efectivul ANI la atribuții de colectare a declarațiilor de venituri și interese, având și alte efecte colaterale care face activitatea ANI foarte limitată. Totodată, chiar și așa, funcționarii publici și persoanele cu demnitate publică au obligația să-și publice declarațiile de venituri și interese pe site-urile instituțiilor unde activează, iar presa și societatea civilă trebuie să cunoască asta și să solicite aceste informații inclusiv de la ei și nu doar de la CNI/ANI.

- Avizul SIS

Art.10. p1. lit i) nu a fost colaborator operativ sau agent sub acoperire al serviciilor de informaţii, inclusiv informator al acestor servicii pînă în anul 1991.

Art. 11, p 4. În cel mult 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a cererilor de participare la concurs, Consiliul de Integritate solicită Serviciului de Informații și Securitate să verifice şi să-i comunice dacă candidatul a fost colaborator operativ sau agent sub acoperire al serviciilor de informaţii, inclusiv informator al acestor servicii pînă în anul 1991. Rezultatele verificărilor se transmit Consiliului în termen de 10 zile lucrătoare de la data solicitării și se ataşează la dosarul candidatului.

Nu înțeleg de ce nimeni nu explică și nu vorbește despre faptul că această prevedere reprezintă elemente ale Legii Lustrației, care personal cred că încă 20 de ani nu va fi votată, sau deloc. Nimeni nu spune despre faptul că SIS, prin legea sa specială și regulamentele sale interne, nu poate și nu va face publice asemenea informații. Și nu este vorba doar de SIS. Așa se întâmplă în toate țările. Este normal ca un serviciu de inteligență să nu divulge secrete de stat. În acest context, le recomand multor din cei care s-au expus public în acest sens să mai citească cărți și literatură de specialitate și să se documenteze cum funcționează o instituție specială cum este SIS – serviciu de inteligență. Consider că aceste prevederi trebuie excluse din lege, pentru că sunt un impediment.

- Poligraful

Proba la poligraf este o procedură aplicabilă pentru anumite categorii de funcții și este stabilită prin legea specială și Legea ANI. Mai mult ca atât, candidații pot trece această probă o singură dată, pentru că nu e de contestat, dar e de repetat. Ca să înțeleagă toți, e ca la obținerea permisiului auto – nu se contestă, se trece proba repetat. Pentru că această funcție este mult prea importantă. Mai importantă decât iși imaginează mulți colegi și “specialiști”. Dacă este sau nu necesară în cazul Președintelui și Vicepreședintelui ANI o asemenea procedură nu este de comentat, pentru că este prevăzută expres prin lege. De asemenea, nu cred că e de comentat și dacă ar fi suficientă doar o declarație pe propria răspundere a candidaților, iar alte instituții de control și urmărire (SIS, PG, CNA) să-și facă treaba în cazul dacă se constată vreo abatere. Această etapă este prevăzută de lege și se află acolo, pentru că nivelul acestei funcții este mult prea important pentru lupta cu corupția și eventuala fraudare a declarației de venituri și interese. Pentru că această funcție nu este pentru cumetri, nănași, vecini, colegi sau alte “neamuri”… Această funcție e pentru cel ce este integru și profesionist.

Epilog cu ... va urma ...

Atenționez că este vorba de implementarea unui element extrem de important din pachetul de legi anticorupție, o activitate de care depinde construcția unei instituții de stat, iar instrumentele pentru a o construi nu sunt doar declarațiile sau apelurile publice, interviurile și participările la emisiuni. Munca zilnică și acțiunile și deciziile procedurale sunt în primul rând determinante în construcția ANI și în demararea activității zilnice a acesteia.

Toți cei care s-au expus public sunt invitații mei (sunt convins că și a colegilor mei din CI ANI) să participe în construirea durabilității acestei instituții – Autoritatea Națională de Integritate. Aceasta se poate face prin diverse metode: să convingă 1, 3 sau 10 candidați buni după părerea lor să participe în concurs, să propună și să sugereze soluții pe orice subiect care se află pe agenda CI ANI, să contribuie la scrierea regulamentelor și multe altele, atât timp cât își doresc cu adevărat să contribuie la construcția unei instituții funcționale și nu doar să opereze cu critici nejustificate de cele mai dese ori.

Colegii din presă când au întrebări despre concurs, să întrebe inclusiv pe membrii CI ANI, cei care știu cel mai bine ce și cum s-a întâmplat și se întâmplă de fapt.

La final, aș vrea să îndemn pe toți cei interesați – Ministerul Justiției, Parlamentul, ONG-urile de profil, foștii și viitorii candidați la funcțiile de Președinte și vicepreședinte ANI, să contribuie constructiv la procesul de construcție al ANI, la înaintarea candidaților și la desfășurarea concursului. Societatea civilă, pe lângă apelurile publice, să identifice și să înainteze măcar un candidat pentru aceste funcții. Profesioniștii din domeniu să-și depună dosarele pentru concurs. Cu cât mai mulți candidați vor fi, cu atât va fi mai mare probabilitatea că Republica Moldova va avea un Președinte/Vicepreședinte ANI integru și profesionist.

Ca om, sunt trist că niciunul dintre cei doi candidați nu au reușit să treacă testele și recunosc că pentru mine eșecul lor, reprezintă o sarcină pe care nu am dus-o până la capăt. 

Aș vrea să reușesc să vă conving pe toți cât de importantă este ANI pentru noi, cetățeni și țară. Aș vrea să reușesc să vă trezesc din amorțire și să îi aducem pe cei capabili la concursul pentru ANI. Chiar nu are țara asta oameni care sa fie și profesioniști și de o moralitate impecabilă? Să fie poporul nostru secat de resurse? Nu cred!!!

Și dincolo de obligațiile legale și morale pe care le am ca membru CI ANI, ca om lansez o provocare: Haideți să găsim șef la ANI!

Trimiteți potențialii candidați la CI ANI, faceți dezbateri și propuneți nume care au greutatea să ne rerpezinte în această funcție. Haideți să gasim și să convingem pe Integrul Neamului să ne controleze cinstit, să fie garantul bunei funcționări ai Autorității Naționale de Integritate. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.7556 -0.7503%
USD USD 17.6425 -0.0929%
RUB RUB 0.2942 0.4781%
RON RON 4.4747 -0.8574%
UAH UAH 0.6663 -0.0300%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile