Logo Realitatea.md

Reglări de conturi, la Ciocana! Un individ a împușcat în cap un alt bărbat și a încercat imediat să fugă din țară (VIDEO)

29 Decembrie 2017, 09:45 // Societate

O ceartă dintre câțiva bărbați s-a finalizat cu tragedie, aseară, în sectorul Ciocana al capitalei. Un individ de 42 de ani, din Chișinău, l-a împușcat în cap pe un alt bărbat. Victima, în vârstă de 40 de ani, a fost transportată de urgență la spital. 

Embed:

Potrivit Poliției din capitală, incidentul a avut loc aseară, în jurul orei 21.00. Oamenii legii au fost anunțați de către medicii de la ambulanță.

„În cadrul investigaţiilor poliţiştii au constatat că, în urma unui conflict iscat între trei persoane necunoscute, în direcţia victime a fost efectuată o împuşcătură dintr-un pistol de model necunoscut. Imediat după incident, cei trei agresori au fugit de la locul crimei într-o direcţie necunoscută. În acest context au fost mobilizate toate echipajele mobile din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, precum şi angajaţi ai Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială “Fulger”. Concomitent, serviciile de investigaţii din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău de comun cu poliţiştii sectorului Ciocana au obţinut informaţii, privind intenţia celuia care ar fi împuşcat să părăsească teritoriul ţării”, se menționează într-un comunicat de la Poliția din Chișinău. 

Suspectul a fost reținut la punctul de trecere Tudora, din raionul Ştefan-Vodă, când încerca să fugă din țară. 

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore în izolatorul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău. Ulterior, poliţiştii au depistat pistolul păstrat legal, cu care ar fi efectuat împuşcătura în direcţia victimei, în automobilul unui cunoscut, cu care ar fi  venit la punctul vamal.

Proprietarul mașinii este un bărbat de 36 ani. Acesta a fost de asemenea reţinut pe un termen de 72 ore, sub aspectul  art. 323 “Favorizarea infracţiunii” Cod penal.

Bărbatul care ar fi efectuat împuşcătura este cercetat penal pentru tentativă de omor şi riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 10 ani până la 15 ani.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.6952 -0.1120%
USD USD 16.8672 -0.3321%
RUB RUB 0.2980 -0.2677%
RON RON 4.4405 -0.3322%
UAH UAH 0.5855 -0.4082%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile