Logo Realitatea.md

Roman Mihăeș a prezentat semnăturile pentru înregistrarea candidaturii sale: Le-am dobândit cu luptă și sudoare (VIDEO)

29 Septembrie 2016, 16:07 // Politica

Încă un pretendent la calitatea de candidat independent la alegerile prezidențiale din 30 octombrie s-a prezentat astăzi la Comisia Electorală Centrală pentru a depune semnăturile pentru înregistrarea sa. Este vorba de analistul politic Roman Mihăeș care a depus la CEC 15.900 de semnături, despre care spune că le-a acumulat „foarte greu”.

Roman Mihăeș a spus că Codul Electoral este unul imperfect, mai ales în ceea ce ține de necesitatea aplicării ștampilei primăriei pe listele de subscripție în fiecare dintre localități. „Le-am dobândit cu luptă și sudoare aceste ștampile”, a declarat candidatul.

Cu toate acestea, potrivit lui Mihăeș, cele 15.900 de semnături au fost colectate în 19 unități administrativ-teritoriale de nivelul doi. „Dacă vor fi prea multe semnături anulate pe motive formale, ne rezervăm dreptul de a ne judeca cu CEC”, a mai avertizat Roman Mihăeș.

Comisia Electorală Centrală are la dispoziție șapte zile pentru a lua o decizie în privința înregistrării sau neînregistrării lui Mihăeș.

Vedeți și Valeriu Ghilețchi - primul candidat independent care a reușit să colecteze semnăturile necesare pentru înregistrarea în cursa electorală (VIDEO)

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4633 -0.3436%
USD USD 17.1929 -0.7270%
RUB RUB 0.2429 0.8721%
RON RON 4.0207 -0.3692%
UAH UAH 0.6382 -0.8082%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile