Logo Realitatea.md

România: La aproape trei ani de la tragedie, incendiul care a avut loc în clubul „Colectiv” va fi cercetat DIN NOU

22 Octombrie 2018, 11:34 // În lume

La aproape trei ani de la tragedie, incendiul care a avut loc în clubul „Colectiv” din București, România, va fi cercetat din nou. Asta după ce judecătorul care i-a audiat pe cei trei patroni ai clubului s-a pensionat în vară. Acum, întreaga procedură - inclusiv audierea celor trei - se va relua cu un nou magistrat. 

Foto simbol

În mod normal, acum o lună trebuia să fie repartizat un nou judecător în dosar, care să decidă dacă procesul ar putea fi reluat de la zero, potrivit normelor.

Valeriu Mihail Terceanu, judecătorul care se ocupa de dosarul Colectiv, s-a pensionat pe data de 3 septembrie. La precedentul termen din dosarul Colectiv, cel din 10 septembrie, Tribunalul Bucureşti încă nu desemase un alt magistrat care să se ocupe de caz.

Până la momentul pensionării, la sfârşitul lunii august, judecătorul începuse judecarea pe fond a dosarului, fiind audiaţi cei trei patroni ai clubului Colectiv.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au trimis în judecată dosarul Colectiv încă de pe 28 aprilie 2016, la Judecătoria Sectorului 4. Procesul a fost apoi mutat la Tribunalul Bucureşti.

În dosar au fost trimişi în judecată patronii clubului, patroana şi directorul firmei de artificii, pirotehnistul şi societăţile implicate. În dosar sunt inculpaţi şi fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, trei angajaţi din cadrul primăriei şi doi pompieri.

Procesul a început pe fond în mai 2017, însă a fost amânat de mai multe ori din motive procedurale, în principal pentru că nu au fost citate corect părţile vătămate din dosar.

Amintim că incendiul din clubul Colectiv din București a avut loc în noaptea de vineri 30 octombrie 2015, în incinta unui club situat în Sectorul 4 din București. Incendiul s-a declanșat în timpul unui concert gratuit al trupei Goodbye to Gravity, cu ocazia lansării unui nou album, numit „Mantras of War”.

Conform datelor existente, focul a fost provocat de către artificiile folosite în timpul concertului, artificii care au dus la aprinderea buretelui poliuretanic (ușor inflamabil) folosit pentru antifonare de pe un stâlp al clădirii. Flăcările s-au extins foarte repede în tot clubul provocând leziuni – în unele situații cauzatoare de moarte, prin combustie, asfixie, intoxicații cu monoxid de carbon și alte gaze, unui număr semnificativ dintre participanții la concert.

În urma tragediei, 64 de persoane și-au pierdut viața. 

Sursa: Digi24

Citeste tot despre: BUcuresti, clubul Colectiv, tragedie
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3137 0.0000%
USD USD 17.0729 0.0000%
RUB RUB 0.2568 0.0000%
RON RON 4.1402 0.0000%
UAH UAH 0.6145 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile