Logo Realitatea.md

Rompetrol, de 15 ani în Republica Moldova (P)

05 Decembrie 2017, 12:07 // Economie

Rompetrol aniversează 15 ani de activitate în Republica Moldova, perioada în care a ajuns cel mai mare furnizor de carburanți, dar și un important sprijin al economiei locale. 

“În cei 15 ani, Rompetrol a devenit unul dintre cele mai importante și apreciate branduri din Republica Moldova, iar gama de carburanți Efix a devenit un etalon pentru toți șoferii din regiunea Mării Negre. Le mulțumim pentru încredere și aprecieri, îi asigurăm că vom continua să ne dezvoltăm pentru a veni în întâmpinarea acestora cu noi stații, servicii și produse de calitate”, declară Serghei Sevcenco, directorul general al Rompetrol Moldova.

Cu un nivel total de circa 1,6 milioane tone de carburanți comercializați în cei 15 ani de activitate (peste 1,4 milioane în ultimii 10 ani), Rompetrol Moldova a început din 2005, o dată cu deschiderea primei benzinării, crearea propriei rețele de distribuție carburanți. În perioada 2002-2004, compania s-a concentrat în extinderea activităților de whosale, de aprovizionare cu carburanți a partenerilor locali. 

Pe fondul preluării în 2007 a Grupului Rompetrol (în prezent, KMG International) de către compania națională de petrol și gaze din Kazahstan – KazMunayGas, subsidiară din Moldova a primit sprijinul necesar pentru o dezvoltare puternică, de la 7 stații în 2007 la 78 în prezent. Dintre acestea, 36 de benzinării sunt în regiunea mun. Chișinău.

Gama de carburanți Efix introdusă pe piața locală în 2008 și produsă de rafinăria Petromidia – cea mai mare unitate de profil din România și una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre, Cardul Rompetrol lansat în 2008 și implementarea din 2016 a noului concept al stațiilor Rompetrol au permis atingerea de către companie a unei cote de 22% din piața de retail. Aceasta este susținută și de cele 50 de magazine și 51 de puncte alimentare cu GPL auto din cadrul stațiilor sale.

Rompetrol Moldova alături de unicul său acționar - Grupului KMG International și-a propus pe termen lung consolidarea poziției de lider în piața produselor petroliere, continuarea dezvoltării serviciilor și produselor oferite clienților săi, dar și implementarea zonei gastro sub brandul Hei. Astfel, compania și-a propus până la finele anului să deschidă 4 noi stașii și 7 magazine. 

Prin cele două depozite de carburanți din Chișinău și Giurgiulești, subsidiara Grupului a devenit cel mai mare furnizor de produse petroliere în Moldova, cu o cotă de piață de 38%.

Cu peste 800 de angajați și o contribuție totală de peste 82,5 milioane USD la bugetul de stat al Republicii Moldova din 2010 și până în prezent, Rompetrol Moldova continuă să fie un pilon de stabilitate și dezvoltare a economiei locale. Compania și-a propus pentru 2017 o cifră de afaceri de circa 200 milioane USD.

Deținută integral de Grupul KMG International, compania a fost înființată în anul 2002 alături de subsidiara din Bulgaria pentru a susține dezvoltarea rafinăriei Petromidia prin crearea unei rețele de distribuție de carburanți în regiunea Mării Negre. În 2005, Grupul se extinde și in Georgia.

(P)

Citeste tot despre: Rompetrol, Rompetrol Chișinău
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.2464 -0.7276%
USD USD 17.2471 -0.2712%
RUB RUB 0.2919 0.0000%
RON RON 4.3704 -0.7291%
UAH UAH 0.6328 -0.7373%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile