Logo Realitatea.md

Salariile profesorilor vor fi indexate de la 1 septembrie: Modificările legislației, votate în prima lectură de Parlament

20 Iulie 2018, 17:08 // Economie

Cadrele didactice și personalul științifico-didactic din instituțiile de învățământ vor primi salarii majorate de la 1 septembrie curent. Parlamentul a examinat, în ședința de astăzi, modificări și completări ale legislației în acest sens și le-a votat, în prima lectură.

Foto simbol: youtopiaproject.com

Potrivit proiectului, salariul de funcție al cadrelor didactice și al personalului științifico-didactic din instituțiile de învățământ superior, general și profesional tehnic, finanțate de la buget, va fi indexat cu 7,99%. Majorarea este calculată conform creşterii procentuale a salariului mediu prognozat pe economie pentru anul curent faţă de salariul mediu al cadrelor didactice atins în trimestru IV al anului trecut. Pentru efectuarea majorărilor, în acest an, în bugetul de stat sunt prevăzute mijloace în sumă de 130 milioane de lei. 

Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, salariul mediu lunar al cadrelor didactice, în ultimul  trimestrul al anului 2017 a constituit 5722,7 lei, iar cel mediu pe economie, prognozat pentru anul curent, este de 6180 lei.

Alte modificări propun reintroducerea sporului lunar pentru eficiență în calitate de componentă a salariului total al funcționarului public și aducerea în concordanță cu noile prevederi, adoptate recent, privind activitatea administrației sistemuluii penitenciar, a Biroului de Curieri Speciali etc. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.1026 1.0158%
USD USD 16.7434 0.6299%
RUB RUB 0.2493 0.4432%
RON RON 4.1097 1.2840%
UAH UAH 0.6056 1.1187%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile