Logo Realitatea.md

Sărbătoare mare la București, în acest weekend! Vezi ce evenimente sunt planificate de ziua orașului

13 Septembrie 2017, 08:40 // În lume

În acest weekend Bucureștiul marchează 558 de ani de la prima atestare istorică a orașului. Cu această ocazie în capitala României vor fi organizate o serie de evenimente culturale și distractive la care sunt invitați locuitorii orașului, dar și turiști.

Foto: bucurestifm.ro

"Îi invit pe bucureșteni, dar și pe turiștii care în acest sfârșit de săptămână vizitează Capitala României să participe la o serie de evenimente de excepție, menite să marcheze peste cinci secole de existență a Bucureștiului. Am ales în acest an să oferim, în deschiderea seriei de evenimente aniversare Zilele Bucureștiului, un concert de ținută, extraordinar, al Angelei Gheorghiu. Un alt eveniment care deja și-a câștigat renumele pe piața internațională de profil este IMapp, ajuns deja la cea de-a patra ediție, și la care participă anual peste 50.000 de spectatori. Tot în cadrul Zilelor Bucureștiului va avea loc un spectacol Pink Martini, se organizează expoziții, spectacole de teatru în aer liber și multe alte manifestări speciale. Intrarea la toate aceste evenimente este liberă, astfel încât toți bucureștenii să se poată bucura de zilele orașului lor", a declarat primarul general al orașului, Gabriela Firea, citat de Agerpres.ro.

Potrivit sursei citate, Primăria București va organiza pentru al patrulea an consecutiv concursul internațional de 3D video mapping — iMapp Bucharest, sâmbătă, în Piața Constituției. Înainte de proiecțiile pe Casa Poporului, începând cu ora 17,30, pe scenă vor urca DJ-ul român Paul Damixie, trupa Moonlight Breakfast și apoi, începând cu ora 21,00, înaintea concursului de 3D video mapping, va avea loc un concert Pink Martini.

De asemenea, în Piața Constituției, duminică, începând cu ora 18,00, va avea loc concertul maraton Irina Rimes, The Motans, Vunk, Holograf, Voltaj, Delia & Band.

Prima atestare istorică a orașului București datează de pe data de 20 septembrie 1459.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.1318 0.6195%
USD USD 17.6577 0.0862%
RUB RUB 0.3067 0.9546%
RON RON 4.6003 0.6961%
UAH UAH 0.6720 -0.0446%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile