Logo Realitatea.md

Scriitoarea și jurnalista moldoveancă Olga Căpățână, stabilită în Franța, a lansat la Chişinău trei cărți (FOTO)

17 Mai 2018, 09:47 // Life

Olga Căpățână, scriitoare și jurnalistă moldoveancă, care de mai mulţi ani este stabilită în Franţa, la Paris, a lansat la Chişinău trei cărți. Este vorba despre ,,Dobrenii”, ,,Agent Dublu” și ,,Lilith”. Evenimentul a avut loc miercuri seara, 16 mai, şi a adunat la Biblioteca Naţională prieteni, rude, colegi de facultate şi admiratori ai creaţiei sale. Cărţile au fost editate la Bucureşti în câte 250 de exemplare fiecare, transmite IPN

Foto: mecc.gov.md

Olga Căpăţână spune că ,,Dobrenii” este despre al doilea război mondial, despre cel din Afganistan şi conflictul din regiunea transnistreană. E despre dragostea din timpul războiului, cum să-ţi păstrezi familia şi cum să-ţi iubeşti ţara. Redă povestea unei familii de moldoveni care trăieşte momentele foametei şi deportărilor. Cartea ,,Agent Dublu” include opt povestiri despre militarii moldoveni care au făcut armata în timpul războiului din Afganistan, despre medicii care l-a fel s-au aflat la datorie în acea perioadă.

Potrivit Olgăi Căpăţână, poeziile cuprinse în ”Lilith” sunt cântate de mult timp de mai mulţi interpreţi din Republica Moldova şi sunt adevărate şlagăre în prezent.

Ministra Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a spus că viața jurnalistei și scriitoarei Olga Căpățână este demnă de un film. Aceasta vorbește în cărțile ei nu doar despre ceea ce a văzut și a trăit în acele momente de groază ale războaielor la care a participat, ci și despre dragostea de viață și de semeni, despre puterea femeiască, despre iubire și dorul de țară. Monica Babuc a remarcat că operele scrise de către Olga Căpăţână trebuie să se regăsească pe rafturile bibliotecilor publice din ţară.

Directorul general al Bibliotecii Naţionale, Elena Pintilei, a menţionat că Olga Căpăţână ştie să bucure publicul cu cărţile sale traduse în diferite limbi. Pentru copii a scris poezii, iar pentru maturi, cărţi în care sunt abordate teme speciale.

Olga Căpățână s-a născut în anul 1954 în satul Lencăuți, raionul Ocnița. A absolvit facultatea de filologie a Universității de Stat ”Alecu Russo” din Bălți. A activat în calitate de ofițer în armata sovietică, iar după destrămarea URSS – în Armata Națională. A participat la războiul din Afganistan și la cel pentru apărarea integrității teritoriale și a independenței Republicii Moldova. După ce a revenit de la război, Olga Căpăţînă a început să scrie versuri, romane, cărţi pentru copii. Pentru maturi a mai scris „Memoriile celor căzuţi în Afganistan” şi „Memoriile celor căzuţi în Transnistria”. Acestea au fost traduse în rusă și franceză.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.1026 1.0158%
USD USD 16.7434 0.6299%
RUB RUB 0.2493 0.4432%
RON RON 4.1097 1.2840%
UAH UAH 0.6056 1.1187%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile