Logo Realitatea.md

Se confirmă: La Chișinău a fost înregistrat primul caz de gripă porcină din acest an

10 Ianuarie 2018, 15:41 // Societate

La Chișinău a fost înregistrat primul caz de gripă A(H1N1) din sezonul 2017-2018, diagnosticul fiind confirmat de laborator. Este vorba de o femeie cu vârsta de 34 ani, care s-ar fi îmbolnăvit în străinătate. Starea pacientei este satisfăcătoare, aceasta urmează tratament în condiţii de staţionar. 

Foto simbol

În perioada 02 octombrie 2017 – 07 ianuarie 2018, în laboratorul Infecții Virale, din cadrul Centrului Național de Sănătate Publică au fost investigate la prezența virusurilor gripale și non-gripale, prin metoda molecular biologică, 315 probe de la persoane cu infecții respiratorii virale acute și simptome compatibile cu gripa, dintre care:

  • la o persoană a fost confirmată prezența virusului gripal A(H1N1) pdm09 (mun. Chișinău);
  • la o altă persoană a virusul gripal de tip B (r. Călărași) ( ambele persoane nu au fost vaccinate);
  • la 114 persoane a virusurilor non-gripale (Coronavirus, Adenovirus, Bocavirus, Rhinovirus, etc).

Persoanele diagnosticate cu gripă au primit îngrijiri medicale conform protocoalelor clinice.

Pentru evitarea îmbolnăvirilor, depistarea precoce, izolarea timpurie și tratamentul bolnavilor se impune conştientizarea faptului că, pentru prevenirea răspândirii gripei sezoniere, IACRS şi SARI, trebuie să fie asigurată respectarea regulilor de conduită şi măsurilor de protecţie individuală şi colectivă, precum:

- adresarea la medic la apariţia primelor simptome de boală compatibile cu gripa, IACRS şi SARI;

- izolarea bolnavilor la domiciliu;

- evitarea contactului bolnavilor cu persoanele cu risc sporit de infectare: femeile gravide, persoanele imuno-compromise, bolnavii cu afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni cronice ale aparatului respirator, diabet zaharat, obezitate etc.;

- folosirea măştilor de protecţie de către personalul medical care asistă și îngrijesc bolnavii ambulatoriu şi în spitale (inclusiv cei care recoltează probe);

- spălartul pe mâini cu apă şi săpun sau cu soluţii dezinfectante, după contactul cu bolnavii sau cu obiectele contaminate de aceştia (inclusiv şerveţelele de unică folosinţă) prin tuse sau strănut;

- acoperirea gurii şi a nasului cu şerveţele de unică folosinţă în timpul tusei şi strănutului;

- stocarea şerveţelelor şi a măştilor folosite în containere închise (biohazard în cazul personalului medical);

- evitarea aglomeraţiilor (spectacole, transport în comun, competiţii sportive, congrese, conferinţe) de către persoanele cu risc crescut în timpul episodului epidemic;
- triajul epidemiologic în unităţile preşcolare şi preuniversitare, reţinerea la domiciliu de către părinţi a copiilor cu afecţiuni respiratorii acute, febrile;

- acordarea asistenţei medicale la domiciliu copiilor mici, persoanelor în etate și bolnavilor cronici, care solicită asistență medicală în timpul episodului epidemic;

Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice continuă supravegherea epidemiologică și monitorizarea situației prin gripă, IACRS și SARI și măsurile de sănătate publică. 

Citeste tot despre: AH1N1, gripă, gripa porcină
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.6481 -0.3393%
USD USD 16.8507 -0.4296%
RUB RUB 0.2978 -0.3347%
RON RON 4.4250 -0.6801%
UAH UAH 0.5835 -0.7484%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile