Logo Realitatea.md

Se menține rata de bază aplicată la principalele operațiuni ale politicii monetare. Noua decizie a BNM (VIDEO)

27 Decembrie 2017, 18:49 // Economie

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM), în cadrul ședinței din 27 decembrie 2017, a adoptat prin vot unanim noua decizie de politică monetară.

1. Se menține rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul actual de 6.5% anual.

2. Se mențin ratele de dobândă:
     - la creditele overnight la nivelul actual de 9.5% anual;
     - la depozitele overnight la nivelul actual de 3.5% anual.

3. Se menține norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă la nivelul actual de 40.0% din baza de calcul.

4. Se menține norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în valută liber convertibilă la nivelul actual de 14.0% din baza de calcul.

Decizia a fost luată în baza celor mai recente analize macroeconomice și a ajustării prognozei inflației pe termen scurt și mediu pe fondul impactului propagării impulsurilor anterioare de politică monetară asupra inflației.

Aceste analize au confirmat, în mare parte, valabilitatea prognozei BNM, publicate în luna noiembrie 2017, precum și a asumărilor și ipotezelor care au stat la baza acesteia.

Totodată, creșterea economică în trimestrul III 2017 a înregistrat un nivel de 5.4 la sută comparativ cu perioada similară a anului precedent superioare celei așteptate. Această creștere  a fost susținută, preponderent, de cererea agregată și de performanța din sectorul agricol. Cu toate acestea, conform ajustării curente a prognozei, activitatea economică urmează să evolueze sub nivelul său de echilibru. În perioada ulterioară, cererea agregată va fi determinată de deciziile cu privire la salarizare, indexare și valorizare anticipată a pensiilor.

De menționat că inflația anuală în luna noiembrie 2017 a început trendul descendent asociat ultimei prognoze a BNM. În contextul lipsei devierilor pronunțate a asumărilor de la această prognoză, rata anuală a inflației va reveni în cadrul intervalului de variație a țintei de 5.0 procente anual în trimestrul I 2018.

În perioadele ce urmează, configurarea politicii monetare se va efectua în funcție de tendințele asociate procesului inflaționist.

Următoarea ședință a Comitetului executiv al BNM cu privire la politica monetară va avea loc pe data de 30 ianuarie 2018, conform calendarului care va fi anuntat in zilele urmatoare.

Citeste tot despre: BNM, decizie, politica monetară
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.1321 -0.6117%
USD USD 16.4862 0.1123%
RUB RUB 0.2676 -0.1865%
RON RON 4.3263 -0.4899%
UAH UAH 0.6297 0.1113%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile