Logo Realitatea.md

Se vor condiții mai bune în căminele universităților din țară. A fost lansată o campanie de colectare a semnăturilor (VIDEO)

23 Aprilie 2018, 16:23 // Societate

Studenții ar putea beneficia de condiții mai bune în căminele universităților din țară. În acest sens, organizația de tineret a Partidului Democrat din Moldova (PDM) a lansat astăzi o campanie pentru tinerii, care își fac studiile la universitate și trăiesc în cămine.

Foto Simbol

Campania are drept scop îmbunătățierea condițiilor de trai, cum ar fi asigurarea cu apă caldă permanent, efectuarea dezinfectării încăperilor pentru nimicirea insectelor și șoarecilor, asigurarea cu internet gratuit a căminelor, eliminarea obiceiului de a deconecta lumina la o anumită oră și accesul liber în cămine.

Inițiatorii acestei campanii își propun să colecteze circa 5 mii de semnături de la studenții actuali, precum și de la cei care ar urma să învețe în universități.

Ulterior, această petiție va fi expediată ministerelor de resort și reprezentanților universităților pentru a fi luate măsurile necesare, iar cerințele studenților să fie îndeplinite.

Citeste tot despre: cămine, condiții, Organizație, PDM, tineri
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7119 0.0000%
USD USD 16.8184 0.0000%
RUB RUB 0.2743 0.0000%
RON RON 4.2607 0.0000%
UAH UAH 0.6438 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile