Logo Realitatea.md

Și-au unit destinele după gratii! Două cununii au fost oficiate într-un penitenciar din Soroca (FOTO)

13 Noiembrie 2017, 15:07 // Societate

Doi deținuți care își execută pedeapsa în Penitenciarul nr.6-Soroca și iubitele acestora de la libertate și-au unit destinele la biserica „Trei Ierarhi” de pe teritoriul instituției de detenție.

Foto: DIP

Deținuții și consoartele lor se cunosc de pe timpul când erau în libertate, iar de curând aceștia au decis să se căsătorească.

Cununiile religioase au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute și au fost oficiate de preotul capelan al sistemului penitenciar, Boris Nartea. Mirii, așezați la loc de cinste, au ascultat Sfânta Liturghie, după care s-au împărtășit cu Trupul și Sângele lui Hristos.

Departamentul Instituțiilor Penitenciare menționează că scopul primordial al desfăşurării acestor evenimente în detenţie îl constituie menţinerea legăturii dintre persoanele private de libertate şi familie.

Aceasta are un impact pozitiv asupra deţinuţilor, motivându-i să aibă un comportament demn şi responsabil în perioada detenţiei şi pentru o resocializare de succes.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.7556 0.0000%
USD USD 17.6425 0.0000%
RUB RUB 0.2942 0.0000%
RON RON 4.4747 0.0000%
UAH UAH 0.6663 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile