Logo Realitatea.md

Statistici sumbre pentru anul 2016 privind numărul femeilor decedate în urma violenței în familie. Ce întreprind autoritățile pentru a opri acest fenomen

13 Noiembrie 2017, 17:30 // Actualitate

Pe parcursul anului 2016, în urma violenței în familie și-au pierdut viața 36 de femei, iar alte circa 80  s-au ales cu grade de dizabilitate cauzate în urma aplicării forței fizice de către partenerii acestora. Declarațiile au fost făcute astăzi de către Deputata Valentina Stratan, vicepreședinta Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, în cadrul celui de-al VI-lea forum regional dedicat prevenirii și eliminării violenței în familie și în școală, desfășurat la Ialoveni.

Potrivit deputatei, Republica Moldova are o legislație bună în domeniul prevenirii și combaterii violenței, dar este foarte important de pus accentul pe aplicarea corespunzătoare de către cei responsabili a prevederilor și pedepselor ce se impun pentru asftel de acțiuni.

La rândul său, avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului, Maia Bănărescu a subliniat că pentru diminuarea fenomenului violenței este necesară schimbarea stereotipurilor sociale, prin implicarea tuturor factorilor responsabili. De asemenea, implicarea trebuie să fie la toate nivelurile, iar un alt pas făcut în acest proces trebuie să fie  informarea în școli și în comunitate, pentru ca fiecare să se implice în acțiuni de voluntariat și susținere a copiilor abuzați, precum și a victimelor acestor acțiuni violente.

Evenimentul face parte din seria de forumuri regionale antiviolență, organizate de Parlament în mai multe localități. Forumuri similare urmează să se desfășoare la  Anenii Noi, Drochia și în UTA Găgăuzia, finalizându-se cu alinierea la campania anuală Antiviolență și Ziua Internațională a Drepturilor Omuui, care se va desfășura  la Chișinău.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.7556 -0.7503%
USD USD 17.6425 -0.0929%
RUB RUB 0.2942 0.4781%
RON RON 4.4747 -0.8574%
UAH UAH 0.6663 -0.0300%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile