Logo Realitatea.md

Taximetriștii din Chișinău, verificați de poliție și inspectorii ANTA

30 Octombrie 2018, 16:36 // Societate

Angajaţii Secţiei supraveghere transport şi circulaţie rutieră din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău, de comun cu Serviciul Fiscal de Stat, ANTA și INP al IGP, au efectuat verificări în dimineața de 30 octombrie, asupra taximetriștilor de pe teritoriul capitalei.

Acţiunile au avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere şi respectarea regulilor de exploatare a unităţilor de transport a pasagerilor. În acest context, au fost verificați 85 de taximetrişti, cărora le-au fost verificate actele obligatorii de conducere a unităţilor de transport, în special, certificatele de competenţă profesională, starea tehnică a automobilului, precum şi prezenţa obligatorie a truselor medicale şi a stingătoarelor.

Urmare a verificărilor desfăşurate, au fost depistate 34 încălcări de exploatare a automobilelor, lipsa truselor medicale și a stingătoarelor, certificate de competenţă profesională nevalabile, reutilarea unităților de transport neautorizate, conducerea mijlocului de transport fără a avea permisul de conducere asupra sa.

Astfel, au fost întocmite 22 procese verbale cu privire la contravenţii, fiind ridicate șapte plăcuțe de înmatriculare. Şoferii au fost atenţionaţi de înlăturarea imediată a încălcărilor depistate, fiind pregătite prescripţii şi remise către administraţiile companiilor de taxi.

Șoferii au fost sancţionaţi cu amenzi în mărime de la 300 lei până la 600 lei, cu aplicarea punctelor de penalizare.

Poliţia Capitalei avertizează şoferii transportului public de a asigura buna funcţionare a unităţilor de transport, iar acţiuni de acest gen vor fi demarate permanent, în vederea sancţionării celor ce nu se conformează cerinţelor prevăzute de lege.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5666 1.3094%
USD USD 17.1223 0.2893%
RUB RUB 0.2599 1.2072%
RON RON 4.1929 1.2729%
UAH UAH 0.6172 0.4394%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile