Logo Realitatea.md

Telefoanele mobile au stimulat creşterea numărului de conturi bancare

20 Aprilie 2018, 17:33 // Tech

Aproape şapte din fiecare 10 adulţi din întreaga lume au în prezent o anumită formă de cont bancar, a informat joi Banca Mondială, în principal graţie proliferării serviciilor de banking de pe telefonul mobil şi a altor programe destinate deschiderii unor conturi bancare în locuri precum India şi Africa sub-sahariană.

Aceste cifre sunt o dovadă a îmbunătăţirii situaţiei financiare a celor care trăiesc în ţările în curs de dezvoltare, în particular a femeilor, care dispun de un loc sigur în care să îşi stocheze economiile şi sunt în măsură să participe la digitalizarea economiei mondiale, scrie AgerPres.

Un procent estimat la 69% din adulţi avea o formă de cont bancar în 2017, în creştere faţă de 52% în 2011 şi 62% în 2014, potrivit raportului Global Findex publicat de Banca Mondială, un studiu cu privire la incluziunea financiară publicat odată la trei ani şi care implică interviuri şi sondaje în rândul a 150.000 de persoane din 144 de ţări reprezentând 98% din populaţia lumii.

O mare parte din această creştere a venit din India, a doua cea mai populată ţară a lumii, unde ponderea celor care deţin un cont bancar s-a dublat până la 80% în şase ani. Începând din 2014, Guvernul Indiei a promovat programe de deschidere a unor conturi bancare simple pentru persoanele fizice, conturi legate de cardurile de identitate personale.

De asemenea, conturile bancare au crescut în Africa sub-sahariană, stimulate de extinderea serviciilor de mobile banking. În ţări precum Kenya, aproape trei sferturi din adulţi au un cont bancar care poate fi accesat de pe telefonul mobil, iar alte ţări din Africa sub-sahariană au înregistrat şi ele o creştere a utilizării conturilor bancare mobile în ultimii ani.

Experţii Băncii Mondiale sunt de părere că aceste conturi bancare mobile vor fi modalitatea principală prin care restul de 1,7 miliarde persoane adulte fără un cont bancar vor intra in sistemul financiar. Banca Mondială estimează că 1,1 miliarde din cei 1,7 miliarde persoane adulte au deja un telefon mobil şi ar putea fi integraţi cu uşurinţă în sistemul financiar.

Cu toate că fiecare segment demografic şi fiecare continent a înregistrat o creştere a gradului de utilizare a conturilor bancare, decalajul între sexe cu privire la utilizare serviciilor financiare rămâne unul ridicat, subliniază Banca Mondială. În medie, probabilitatea ca femeile să deţină un cont bancar este cu nouă puncte procentuale mai mică decât în cazul bărbaţilor, un decalaj care nu s-a modificat faţă de raportul din 2014. 

Citeste tot despre: conturi bancare, telefoane mobile
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7119 0.2691%
USD USD 16.8184 0.2091%
RUB RUB 0.2743 0.8085%
RON RON 4.2607 0.3557%
UAH UAH 0.6438 0.0466%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile