Logo Realitatea.md

Tentativă de furt la o stație peco de la Ciocana! Hoțul a fost prins imediat ce a spart cu o piatră geamul unei încăperi din stație (FOTO)

17 Octombrie 2016, 16:58 // Societate

Un bărbat de 39 de ani, din Chișinău, a încercat să jefuiască o stație peco din sectorul Ciocana al capitalei. Acesta a spart geamul unei încăperi de pe teritoriul stației cu o piatră, însă imediat după acest gest la fața locului a intervenit un echipaj mobil al Batalionului Reacţionare Operativă din cadrul Direcţiei de Poliţie Chişinău.

Embed:

Poliţiştii au stabilit că individul intenţiona să sustragă mobilier şi alte bunuri materiale, iar asupra lui a fost depistat şi ridicat un cuţit de buzunar.

Totodată acesta avea mănuşi medicinale pe mâini, cu scopul de a nu lăsa urme la locul infracţiunii. În acest context a fost solicitată la faţa locului grupa operativă din cadrul Inspectoratului de sector, pentru a desfăşura investigaţiile de rigoare. Ulterior făptaşul a fost escortat la IP Ciocana pentru audieri, unde şi-a recunoscut vinovăţia.

Pe marginea acestui caz a fost iniţiat un dosar penal pentru tentativă de furtcare prevede o pedeapsă cu mendă în mărime de până la 6 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore sau închisoare de până la 2 ani.

De asemenea sunt iniţiate acţiuni de investigaţii, în contextul stabilirii complicităţii lui în alte cazuri similare, săvârşite pe teritoriul Capitalei, întrucât individul avea asupra lui un cuţit şi nişte mănuşi.

Poliţia capitalei solicită cetăţenilor să informeze neîntârziat Serviciul specializat 902, despre orice incident, în vederea prevenirii şi combaterii criminalităţii stradale.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.1260 -0.2048%
USD USD 17.0250 -0.1279%
RUB RUB 0.2226 0.4060%
RON RON 4.1300 -0.2054%
UAH UAH 0.6012 -0.2985%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile