Logo Realitatea.md

Tesla a lansat primul său camion electric: ”Merită să vedeți asta pe viu. Este ireal” (FOTO/VIDEO)

17 Noiembrie 2017, 09:55 // Auto

Tesla a prezentat, în premieră, un model de camion electric, în cadrul planurilor de extindere a gamei de produse, care mai includ un model pickup în următoarele 18-24 de luni şi un automobil sport, după cum a menționat directorul general al companiei, Elon Musk. Este vorba de un camion electric diferit de creațiile pe care le-am văzut până acum. 

”Merită să vedeţi asta pe viu. E ireal”, este mesajul postat anterior de Musk pe Twitter. 

Foto: Tesla

Elon a anunțat și despre celelalte proiecte ale companiei. Astfel, o mașină decapotabilă dar și o camionetă vor fi disponibile pe piață în următoarele 18, cel mult 24 de luni, informează Playtech.

Autonomia vehiculului electric va fi de aproape 500 de kilometri, asta însemnând că Tesla vizează piaţa transporturilor inter-regionale. Viteza de accelerare – 20 secunde până la 60 mile/h (96 km/h) cu aceeași sarcină totală – mai rapid decât orice camion pe motorină. Camionul este dotat cu mai multe sisteme de asistență pentru șofer, printre care un sistem sofisticat ce vine să ajusteze instantaneu cuplul distribuit pentru fiecare roată independent, pentru a exclude un eventual derapaj. Deja în dotarea de bază fiecare camion va beneficia de un sistem de menținere a benzii de circulație și de frânare automatizată în fața unui obstacol.

Pe lângă camioanele electrice, Tesla vrea să dezvolte în viitor şi camioane electrice autonome, care se vor conduce singure. Autonomia de acum, de aproximativ 500 de kilometri este una foarte bună, având în vedere nivelul de dezvoltare al unor astfel de sisteme. Rămâne de văzut ce distanţă vor putea parcurge noile camioane dintr-o singură încărcare a bateriei şi cât de multă marfă vor putea transporta.

Gigafabrica Tesla, unde se lucrează intens la designul noilor automobile, se ocupă și de alte lucruri. Astfel, inginerii de aici lucrează și la crearea unor medii de stocare a energiei, în cadrul proiectului Tesla Powerwall. De asemenea, aceștia au o colaborare cu Panasonic pentru crearea de panouri solare, iar acesta pare să fie abia începutul.

Elon Musk are de gând să accelereze tranziția societăților către energie susetanbilă. Tocmai de aceea, eforturile majore ale companiei sunt concentrate pe dezvoltarea de metode inedite de producție și folosire a energiei regenerabile, scrie futurism.org.

Musk consideră că tirurile sunt unul dintre punctele cheie când vine vorba de energie și de siguranță. Noile camioane electrice vor reduce semnificativ poluarea produsă de giganții actuali ai șoselelor, iar prin integrarea de elemente de inteligență artificială, vom avea parte și de vehicule autonome la acest capitol.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5480 0.0000%
USD USD 16.9702 0.0000%
RUB RUB 0.2588 0.0000%
RON RON 4.1895 0.0000%
UAH UAH 0.6052 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile