Logo Realitatea.md

Tinerii învingători ai concursului de fotografie „EU sunt Europa” au fost premiați. Vor merge la mare și la tabără în România (FOTO/VIDEO)

11 Iunie 2018, 17:18 // Life

38 de tineri, învingători ai concursului de fotografie „EU sunt Europa” vor merge la tabăra de vară de la Sulina, județul Tulcea, România, după ce astăzi au fost premiați cu diplome de participare, de către președintele Parlamentului, Andrian Candu, Secretarul de Stat din cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Veaceslav Șaramet și Ambasadorul României în Chișinău, Daniel Ioniță. De asemenea, învingătorii concursului vor beneficia și de o vacanță la mare în România, în cadrul Programului de tabere „ARC”.

Foto: parlament.md

Astăzi, primiți ceea ce ați meritat și ați câștigat prin eforturile voastre. Noi, în fiecare an, avem un suport deosebit din partea Guvernului României, în diferite forme, iar o formă deosebită este de a ajuta copiii și tinerii din Republica Moldova să cunoască lumea frumoasă și să meargă la odihnă, vara și iarna, la taberele din România”, a declarat Andrian Candu.

Secretarul de Stat din cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Veaceslav Șaramet a anunțat că 38 de tineri, învingători ai concursului, vor merge la tabăra de la Sulina, județul Tulcea, pentru a se odihni și a participa la diferite ateliere de limbă română, istorie, cultură și pe subiecte de integrare europeană. Potrivit oficialului, masa, cazarea și transportul vor fi asigurate de Guvernul României.

„În cadrul taberelor „ARC”, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni are peste 3 000 de locuri, dintre care cel puțin 1 150 au fost oferite tinerilor din Republica Moldova, elevilor merituoși, care se implică și dau dovadă de multă ingeniozitate și curaj. România a fost întotdeauna alături de Republica Moldova și, mai ales, va fi în prima jumătate a anului 2019, atunci când va deține Președinția Consiliului Uniunii Europene și se va implica pentru ca Moldova să fie mai mult pe agenda europeană ”, a menționat Șaramet.

La rândul său, Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, a afirmat că România vrea ca acești tineri să crească oameni de nădejde ai acestei țări. „Prin dumneavoastră, vocea europeană trebuie să capete consistență. Prin aceste imagini frumoase ne dorim ca și Europa să urmeze visurile și ideile voastre, pentru că ați reușit să surprindeți, cu talent artistic și finețe, nu numai frumusețe, dar și speranță, și încredere”, a conchis ambasadorul.

Amintim că, Parlamentul a organizat concursul de fotografie „EU sunt EUropa” în perioada 11 aprilie – 8 mai curent, cu prilejul Zilei Europei. Astfel, au fost realizate 46 de fotografii, de către 60 de autori - elevi la gimnaziile și liceele din toată țara. Evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu Ministerul pentru Românii de Pretutindeni și Ambasada României în Republica Moldova.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5276 0.0000%
USD USD 16.9232 0.0000%
RUB RUB 0.2654 0.0000%
RON RON 4.1812 0.0000%
UAH UAH 0.6438 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile