Logo Realitatea.md

Tragedia de la Cantemir, noi DETALII: Mama copiilor ar fi refuzat spitalizarea în noaptea de duminică

30 Octombrie 2018, 12:21 // Societate

Înainte de a fi transportați la spital, membrii familiei din Cantemir, în care s-a produs tragedia provocată de insecticide, au solicitat inițial intervenția unei ambulanțe, dar au refuzat să fie transportați la spital. Precizarea a fost făcută de către Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (AMUP), iar această informație se regăsește și în documentația medicală. 

Potrivit AMUP, primul apel a fost înregistrat în noaptea de 29 octombrie, în jurul orei 03.15, iar la fața locului s-a deplasat o ambulanță pentru trei copii, cu simptome de vomă, dureri epigastrice, amețeală.

O echipă AMUP s-a deplasat la locul solicitării. Mama a relatat că voma a apărut brusc pe data de 28 octombrie, la ora 23.30, după ce copiii au consumat anumite produse alimentare.

Preventiv, medicii au stabilit diagnosticul de gastro-enterită acută. Pacienților li s-a acordat AMUP, medicii insistând ca pacienții să fie transportați la spital. Mama însă a refuzat transportarea la spital a copiilor, fiind indicat refuzul în documentația medicală.

Ambulanța a fost solicitată din nou luni dimineața, în jurul orei 07.00.

Amintim că trei copii, de 4, 8 și 11 ani, suspectați că s-ar fi intoxicat cu insecticide, s-au stins din viață. Mama și bunica lor se află la Spitalul Sfânta Treime din Chișinău. Starea celor două femei este stabilă.

Menționăm că Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a creat o comisie care investighează circumstanțele acestui caz. Procuratura raionului Cantemir arfi pornit două cauze penale în urma tragediei.

VEZI ȘI:

Cazul fetițelor din Cantemir: Familia a chemat ambulanța, inclusiv, cu o seară înainte de tragedie

Cantemir: Băiatul de opt ani, intoxicat cu insecticide, a murit pe patul de spital

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3137 0.7969%
USD USD 17.0729 0.2537%
RUB RUB 0.2568 2.1480%
RON RON 4.1402 0.6956%
UAH UAH 0.6145 0.5893%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile